spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăhighlightRomânii din Ucraina: Bucureştiul ne ignoră, am rămas aproape fără nimic

Românii din Ucraina: Bucureştiul ne ignoră, am rămas aproape fără nimic

-

Sunt oricum într-un fel dezamăgit, fiindcă aceleaşi probleme persistă de ani de zile şi cu părere de rău, oficialii de la Bucureşti, de cel mai înalt nivel, nu prea dau să vadă care sunt problemele noastre, mai ales în contextul în care, conform legislaţiei româneşti şi conform Constituţiei, au obligaţia de a sprijini românii din afara graniţelor, a declarat într-un interviu pentru Radio România Actualităţi reprezentantul românilor din Ucraina la cea de-a XIII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvorul Mureşului. Anatol Popescu.

Deci, conform legislaţiei române, Legea 299/2007 ne garantează an de an organizarea unui congres a românilor de pretutindeni, care se ignoră în totaliate, timp de opt ani de zile, şi în cadrul acestui congres s-ar organiza un consiliu naţional, care ar fi vocea comunităţilor istorice în primul rând, dar şi a diasporei românilor de pretutindeni. Cu părere de rău, acest aspect legislativ este ignorat în totalitate şi nenumărate demersuri au rămas fără răspuns până acum. Se tergiversează, cu părere de rău. Problema cred că este politizată mai mult, fiindcă se pune problema cine ar ajunge la acest congres şi, evident, partidele politice au fiecare interesul şi electoratul propriu, a precizat Popescu.

- Advertisement -

Problema constă în felul următor: toate minorităţile naţionale autohtone româneşti din statele din jurul României au nevoie de un spate puternic pentru a fi reprezentate şi în diplomaţia cu ţările vecine. Spre exemplu la Kiev, dacă mergem cu mâinile goale şi n-avem nicio garanţie că cineva mai pune o vorbă pentru noi, în diferite asepecte, în diferite domenii, în diferite proiecte locale sau naţionale, dacă nu avem o asigurare că şi diplomaţia română şi cel mai înalt nivel de conducere a statului român ne sprijină, rămânem iar cu ce am ajuns acuma – fără institut cultural la Cernăuţi, la Kiev, fără centrul cultural Izmail, fără presă scrisă, cu cât mai puţine clase cu predare în limba română în şcoli, şi este foarte important să avem susţinere la cel mai înalt nivel din Bucureşti, a mai susţinut Anatol Popescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img