Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunţat marţi seara că nu va candida pentru funcţia de vicepreşedinte pe regiunea Muntenia la Congresul Partidului Social Democrat, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, precizând însă că o va susţine pe Carmen Dan pentru această funcţie, dacă va dori să candideze.

“La Congresul de sâmbătă pentru funcţia de vicepreşedinte pe regiunea Muntenia, de care aparţin, nu voi candida. Avem multe colege care îşi merită locul într-o poziţie de vicepreşedinte. Sigur că sunt şi voi fi întotdeauna alături de partid, sunt din 1994, dar cred că este momentul ca anul acesta şi în primăvara aceasta, pe lângă semnalul atât de european şi atât de corect pentru societatea românească pe care l-a dat Liviu Dragnea în ceea ce priveşte noua configuraţie cu asigurarea parităţii, pentru care organizaţia de femei a PSD luptă de ani de zile, iată că acum se concretizează prin aceasta nouă configuraţie. Sunt multe colege din regiune care pot ocupa această poziţie şi cărora le urez succes în această competiţie”, a declarat, marţi seara, Rovana Plumb, la Realitatea TV.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?