spot_img
13.6 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăUncategorizedȘanse infime ca alegerile din Moldova să fie invalidate

Șanse infime ca alegerile din Moldova să fie invalidate

-

În Republica Moldova, după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a validat alegerile câștigate de socialistul pro-rus Igor Dodon, este așteptată și decizia Curții Constituționale asupra scrutinului. ”Au fost nereguli, dar nu suficient de mari pentru a anula scrutinul, așa cum cere diaspora”, declară, la RFI, comentatorul politic de la Chișinău Dionis Cenușă.

Observatorii internaționali au semnalat anumite nereguli la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Totuși raportul final, a fost unul pozitiv.

- Advertisement -

Tabăra pro-europeană nu vrea, însă, să recunoască scrutinul câștiugat de liderul socialiștilor, Igor Dodon, în dauna liderei Partidului Acșiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu. În acest context, mai multe proteste au avut loc și duminică în Chișinău și în mai multe orașe europene.

Demonstranții cer anularea scrutinului pe motiv că alegerile ar fi fost fraudate. Cele mai mari probleme au fost la votul din secțiile din străinătate. Aici, mii de oameni nu au mai apucat să voteze, întrucât în mai multe secții buletinele de vot s-au epuizat rapid. Numărul lor nu a fost suplimentat, în contextul în care în R Moldova există o lege care limitează la 3000 numărul de persoane care pot vota la o secție din afara țării.

- Advertisement -

În ciuda acestor probleme, derapajele ”nu au fost suficient de mari pentru ca scrutinul să fie anulat, așa cum cere diaspora”, declară, la RFI, comentatorul politic de la Chișinău Dionis Cenușă: ”Nu este suficient de dur raportul OSCE-ului pentru ca să existe premisele pentru anularea celui de-al doilea tur. De obicei, Curtea Constituțională (CC) ține cont de ceea ce decide CEC-ul și ia în considerație și opinia observatorilor internaționali. CC nu poate să ia o decizie radical diferită față de decizia CEC-ului. Prin urmare, vom avea o decizie favorabilă privind numirea lui Dodon în funcția de președinte”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img