Cetățeanul sârb Bratislav Zivkovic, care este suspectat de SRI de spionaj, afirmă că serviciile de informații nu au niciun fel de dovezi cu privire la așa-numita “activitate de colectare de informații”. Potrivit lui, autoritățile române doar “s-au speriat de prezența lui în România”, transmite Sputnik.

“Nu există niciun fel de dovezi. De altfel, aș fi ajuns la închisoare. Totuși, sunt la libertate. Ei pur și simplu s-au speriat de prezența mea în România”, a declarat Zivkovic, în exclusivitate pentru Sputnik Moldova-România.

Acesta a confirmat că a fost oprit la ieșirea din România, fiindu-i înmânat un act prin care i se impune o interdicție de intrare pentru 15 ani pe teritoriul țării.

„M-am întâlnit cu niște amici. În ultima mea vizită m-am aflat pe teritoriul României doar trei ore. Am fost așteptat la frontieră, unde mi-au și înmânat documentele în care sunt declarat persoană indezirabilă”, a declarat Zivkovic.

Acesta neagă toate acuzațiile aduse de SRI, afirmând că toate declarațiile în acest sens reprezintă un fals.

Reamintim că ieri Serviciul Român de Informații a anunțat în cadrul unui briefing că a data de 14 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura declarării ca indezirabil, pentru o perioadă de 15 ani, din considerente de securitate naţională, a cetățeanului sârb  Zivkovic Bratislav.

Evaluarea SRI arată că prezenţa lui Zivkovic Bratislav pe teritoriul naţional constituie un risc la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public, cu propunere de declarare ca indezirabil.

Reprezentantul SRI a subliniat că “cetățeanul sârb nu a reușit să intre în posesia niciunui document sau informație clasificate”.

Bratislav Zivkovic

 

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?