spot_img
10.6 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomieSCĂDEREA TVA LA ALIMENTE: Numai în două săptămâni, unele preţuri s-au majorat...

SCĂDEREA TVA LA ALIMENTE: Numai în două săptămâni, unele preţuri s-au majorat şi cu 30%

-

Acţiunile Guvernului sunt sabotate de marii retaileri. După ce Executivul a anunţat că scade TVA-ul la alimente, unii dintre cei mai importanţi comercianţi de pe piaţa din România fac tot posibilul pentru a profita la maximum de pe urma acestei măsuri. Metoda practicată: cresc preţurile treptat înainte de 1 iunie, data când taxa pe valoare adăugată va scădea la 9%. Un experiment realizat B1 TV arată că numai în două săptămâni de la anunţul premierului Victor Ponta, unele preţuri s-au majorat şi cu 30%.

”În urma discuțiilor cu ministerul Finanțelor, evident presiunea ministerului Agriculturii, cu BNR, cu FMI, CE, am luat decizia și azi vom aproba OUG prin care toate alimentele nu doar cele cinci alimente de bază, absolut toate produsele agroalimentare, vor avea o cota de 9% se includ și băuturile nealcoolice”, asta spunea premierul pe 7 aprilie, atunci cand Guvernul a decis reducerea TVA-ului la toate alimentele din 1 iunie, de la 24%, la 9%.

- Advertisement -

Însă, la nici două săptămâni, în magazine, unele dintre alimente au și înregistrat creşteri de până la 30%. Și nu este vorba despre de alimente de lux. De exemplu, dacă în data de 7 aprilie, preţul pentru 1 kg de pulpă de porc fără os era de aprope 14 lei, acum, preţul a ajuns la 18 lei. Patru lei în plus la kilogram în doar 2 săptămâni.O creştere vizibilă a fost înregistrată şi în sectorul legumelor. Astfel, acum, 1 kg de ardei gras roşu este aproape 17 lei faţă de 15, cât era în ziua în care se anunţa scăderea TVA-ului la alimente. Iar povestea se repetă şi în sectorul fructelor. Spre exemplu, 1 kg de mere din Polonia costă acum 4 lei, cu un leu mai mult în comparație cu acum jumătate de lună. Și laptele s-a scumpit. Un litru de lapte care pe 7 aprilie costa aproape 3 lei, acum depășeste 3 lei și jumătate. Nici apa îmbuteliată nu a scăpat de creșterea prețului, în numai două săptămâni o găsim în magazin cu aproximativ 16% mai scumpă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img