spot_img
13.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăExterneSCANDAL FĂRĂ PRECEDENT ÎN UE DIN CAUZA MIGRANȚILOR: COLEGIUL COMISARILOR A ADOPTAT...

SCANDAL FĂRĂ PRECEDENT ÎN UE DIN CAUZA MIGRANȚILOR: COLEGIUL COMISARILOR A ADOPTAT O DECIZIE PRIN CARE UNGARIEI ÎI POATE FI SUSPENDAT DREPTUL DE VOT

-

Potrivit portalului de știri Index, Colegiul Comisarilor ar fi adoptat o decizie politică cu privire la o inițiativă civilă prin care se cerea Comisiei Europene să lanseze o procedură în conformitate cu articolul 7 al Tratatului UE și să înainteze ‘chestiunea ungară’ Consiliului UE.

Aplicarea contra Ungariei a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene (UE), care permite suspendarea dreptului de vot al unui stat membru în cazul unei încălcări grave și persistente a valorilor UE, ar fi interpretată doar ca o ‘răzbunare din partea Bruxellesului’ ca urmare a politicii Budapestei privind migrația, a apreciat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.

- Advertisement -

‘Prin luarea unei asemenea decizii, Colegiul ar încălca regulile UE. O astfel de hotărâre ar putea fi interpretată doar ca o răzbunare din partea Bruxellesului și a instituțiilor UE favorabile imigrației’, a spus Szijjarto, într-o conferință de presă.

Articolul 7 al Tratatului UE prevede că ‘la propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru’.

- Advertisement -

‘Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură’.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice. Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situație pentru statul membru respectiv — se mai menționează în același articol.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce măsurile respective, ca răspuns la modificarea situației care l-a determinat să impună măsurile în cauză.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img