Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat Primăria Ciumani (Harghita), comună locuită în proporţie de 99,8% de maghiari, pentru discriminarea românilor, deoarece editează buletinul informativ al comunei doar în limba maghiară, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Informaţia privind hotărârea a fost publicată marţi, pe blogul
său, de către denunţătorul Dan Tanasă, preşedintele fondator al
Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), cunoscut
pentru nenumăratele sale procese intentate împotriva folosirii
limbii maghiare şi a simbolurilor acestei comunităţi pe teritoriul
României, spune sursa citatp.

CNCD a sancţionat primăria, dar nu i-a aplicat amendă. Cinci
membri ai comisiei au susţinut hotărârea şi doi s-au opus.

Conform datelor înregistrate în urma recensământului din 2011,
în Ciumani proporţia populaţiei de etnie maghiară este de 99,8%.
Aşezarea are peste 4300 de locuitori din care în evidenţe apar 10
români.

Primarul Szilárd Márton László a declarat pentru agenţia ungară
de presă MTI că nu ştie exact cine s-a declarat în comună de etnie
română, doar atât ştie că şeful poliţiei locale şi familia sa sunt
cunoscuţi ca fiind români în localitate. Acesta a mai adăugat că,
printr-o scrisoare oficială, i-a întrebat dacă solicită ediţia în
limba română a buletinului informativ al comunei (Csomafalvi
Hírlap) dar încă nu a primit un răspuns. Primarul a adăugat, însă,
că poliţistul şi soţia sa vorbesc amândoi limba maghiară.

Szilárd Márton László a declarat că Buletinul Informativ
Ciumani apare lunar sau la două luni, când s-au adunat suficiente
informaţii de interes public. Pe filele buletinului sunt
prezentate: situaţia financiară, decesele, naşterile şi
evenimentele locale ale comunei. Publicaţia care conţine informaţii
locale de interes public este distribuită gratuit în cutia poştală
a fiecărei gospodării din comună.

Primarul a declarat că încă nu a primit înştiinţare privind
hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi
aşteaptă cu nerăbdare motivarea hotărârii. În funcţie de aceasta,
va decide dacă contestă sau nu hotărârea în instanţă.

“Este ridicol şi scandalos”, a catalogat situaţia primarul
Szilárd Márton László.

Nu cu mult timp în urmă, primarul din Remetea (Harghita),
locuită în proporţie de 99,2 % de maghiari, a fost amendat de CNCD
din motive similare.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?