Guvernul italian este ‘paralizat’ de luptele dintre partenerii coaliţiei, care desfăşoară campanii concurente pentru alegerile europarlamentare, a afirmat Giancarlo Giorgetti, secretar general al guvernului şi un membru-cheie al cabinetului, transmite dpa.

‘Campania pentru alegeri a paralizat guvernul’, a declarat Giorgetti, membru al Ligii (extremă dreapta), într-un interviu pentru cotidianul La Stampa de luni.

Giorgetti este mâna dreaptă a şefului Ligii, Matteo Salvini, vicepremier şi ministru de interne, aflat tot mai mult în dezacorduri cu aliaţii săi populişti din Mişcarea 5 Stele (M5S).

‘În ultimele trei săptămâni, guvernul a fost în standby pentru campania electorală’, şi, în loc să se discute ‘ce trebuie să facem în Italia şi în Europa’, a fost ‘haos’, a adăugat Giancarlo Giorgetti.

Cele două formaţiuni au avut recent dispute în privinţa migraţiei, taxelor, drogurilor uşoare şi ajutoarelor sociale.

Din cauza dezacordurilor politice, agenda şedinţei de guvern de luni este încă incertă.

Potrivit lui Giorgetti, comunicarea şi relaţiile personale între parteneri coaliţiei au devenit tensionate, iar, când se întâmplă aceasta, ‘guvernarea devine imposibilă’.

Există de mai mult timp speculaţii că parteneriatul inconfortabil între Liga şi M5S, format în urmă cu un an, s-ar putea destrăma după scrutinul europarlamentar.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?