spot_img
12.4 C
București
sâmbătă, martie 30, 2024
AcasăExterneSCANDAL ÎN POLONIA: ACORD SECRET pentru primirea a 100.000 de migranți musulmani?

SCANDAL ÎN POLONIA: ACORD SECRET pentru primirea a 100.000 de migranți musulmani?

-

Liderul partidului conservator polonez Dreptate și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski, formațiune favorită la alegerile legislative de pe 25 octombrie, a acuzat miercuri guvernul de la Varșovia că a acceptat un acord secret pentru primirea a până la 100.000 de refugiați musulmani, transmite agenția EFE, conform Agerpres.

El a susținut că a obținut această informație de la ‘surse de încredere ale Comisiei Europene’, fără să le precizeze.

- Advertisement -

Pe de altă parte, Jaroslaw Kaczynski, care a fost premier între anii 2005 și 2007, a atras atenția asupra riscurilor sanitare pe care le implică sosirea refugiaților, cerând guvernului să țină cont și de problemele de sănătate publică ce ar putea apărea. În acest sens a dat ca exemplu cazurile de holeră descoperite printre refugiații ajunși în Austria sau cele de dizenterie din insulele grecești.

Actualul executiv condus de Ewa Kopacz a acceptat cotele obligatorii de refugiați, impuse pe 22 septembrie la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE (JAI). Înaintea acelei reuniuni, executivul polonez a insistat de fiecare dată pe primirea refugiaților exclusiv pe o bază voluntară, dar în final s-a răzgândit brusc și a sprijinit în cele din urmă cotele obligatorii.

- Advertisement -

Această decizie a stârnit un val de critici în Polonia și a radicalizat campania electorală, situație de natură să crească popularitatea lui Kaczynski chiar înaintea alegerilor. El este considerat un politician naționalist-conservator, iar poziția sa de respingere a imigranților extracomunitari a fost bine primită de o mare parte a polonezilor care, conform sondajelor, resping în proporție de 56% cotele obligatorii de refugiați.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img