spot_img
10.6 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAnalizeScandal post mortem în jurul dizidentului Mihai Botez

Scandal post mortem în jurul dizidentului Mihai Botez

-

Magda Botez,, soția fostului dizident Mihai Botez, decedat acum câțiva ani, a adresat o scrisoare deschisă presei române după ce au apărut mai multe acuzații post mortem la adresa lui Botez. Scrisoarea a fost publicată de siteul postului de radio Europa Liberă.

Mihai Horia Botez (n. 1940 – d. 11 iulie 1995) a fost un matematiciandiplomat și disident anti-comunist român, ajuns după Revoluția din 1989 ambasador al României la ONU și în Statele Unite ale Americii. Absolvent al Facultății de Matematică din București, unde a fost student al lui Octav Onicescu, Mihai Botez a lucrat mai întâi ca matematician cercetător[1], profesor asociat la catedra de cibernetică economică, statistici și cercetare din ASE (1967) și apoi ca lector la Facultatea de Matematică, catedra de Statistică și Calculul Probabilităților[2][3] și profesor (1970).[4]

- Advertisement -

Scrisoarea deschisă a Dnei Magda Botez adresată presei române:

Am auzit la drum de seară că se pregătește o noua mârșăvie împotriva soțului meu Mihai Botez. După ce încercarea de-l face „colaborator al Securității” a eșuat; vezi demonstrația făcută de Gabriel Andreescu în principal.

- Advertisement -

Acum altă enormitate, anume că Mihai Botez ar fi fost antisemit. Aici, domnilor (actuali domni, foști tovarăși) ei, aici n-o să vă meargă ab initio. Dacă în cazul așa-zisei „colaborări” a fost nevoie de o demonstrație strânsă, matematică aș spune, aici chiar nu va merge [și] iată de ce:

Întâi și’ntâi aveți de-a face cu mine: Magda Michaela Sorina Christina Botez, creștină, botezată, crescută și educată de evrei (Max si Regina Augenblick, strada Vasile Conta 3-5, etaj 7, ap 49. Pentru informația dumneavoastră, Max și Regina au fost supraviețuitori ai lagărului de la Auschwitz.

Câteva date en passant despre mine: sunt născută în România, la Brașov, sunt medic stomatolog, am domiciliul stabilit în Elveția.

Vis-a-vis de Comunitățile evreești internaționale, iată câteva date care vă vor interesa: în perioada iunie 2003-iunie 2005 am reprezentat România la Montreal (Consul General).

Cu acea ocazie am luat legătura cu directoarea Muzeului Holocaustului din Montreal (Ann Ungar, de origine română). Am avut legături de prietenie cu Joseph Gabay, care reprezenta evreii de origine franceză. Cu ajutorul acestora am reușit să fac o apropiere între politica românească din acea vreme și ce-și doreau cei care reprezentau Comunitatea din Montreal.

În mod concret (a fost scris acest fapt în ziarul Ha’aretz) am pledat pe lângă președintele Ion Iliescu pentru doleanțele legitime ale evreilor care imigraseră din România in Canada. Concret, ororile Holocaustului au început să fie predate în școli, au intrat în curiculum.

Și vă întreb, credeți Dumeavostră că eu aș fi putut fi măritată cu un antisemit??

Dar să revenim la oile noastre, la Mihai Botez, care era creștin botezat ortodox prin taina botezului, catolic prin inclinație către dimensiunea catolică, si evreu prin adopție.

Da, domnilor, ați auzit bine, soțul meu a fost adoptat spiritual de comunități evreești din România și din Occident.

Iată câteva exemple: în anul de grație 1994 lui Mihai i s-a încredințat o Toră a Comunității evreești din Washington DC pentru a fi adusă „acasă” în România. Tora fusese în exil și era timpul să se întoarcă acasă. Am fost instruiți, Mihai și cu mine, despre faptul că acestă carte sfântă nu poate fi pusă pe jos, ea trebuie să fie purtată în brațe.

Zis și făcut, timp de 16 ore până când am ajuns în România, cartea sfântă evreească a stat în brațele soțului meu. L-am schimbat pentru intervaluri scurte, dar Tora nu a fost pusăpe jos, martor este domnul Profesor Eliot Sorrel.

Auzind că lui Mihai i se pregătește o nouă porcărie, Profesorul Harry Cohn din Melbourne, Australia, un monstru sacru în statistica matematică, a spus textual: pentru Mihai voi merge în coate și’n genunchi la București să dovedesc că prieten mai bun și mai credincios nu a avut niciodată Comunitatea [evreească] din România.

Domnul Profesor Nicusor Cajal, pe care l-am respectat și l-am iubit amândoi, m-a întrebat ce poate face, când Mihai murise. Am aranjat pentru o slujbă catolică, una ortodoxă și una evreească.

Ah… nu știați acest lucru? Iată, aflați acum.

Mihai a scris un studiu despre migrația evreilor – acest studiu se află în arhiva Mihai Botez, spre publicare; în acest studiu, Mihai arată ce tragedie va să vină într-o țară din care pleacă evreii.

De ce, o să mă întrebați?

Foarte simplu: evreii sfințesc locul, cum spunea soțul meu, prin tradiție, [prin] cultură.

[Prin] Ideea că lucrul cel mai important pe care îl dai unui copil este educația, spre deosebire de ce se întâmplă în actuala societate românească mutilată, cu limba de mahala manelizată și profund incultă în care părinții cred – în mod criminal, as putea spune – că unui copil trebuie să-i dai bani, mașini și vacanțe în Seychelles; uitați-vă în jur la beizadele răsfățate care azi sunt la București, mâine la Monaco, pe banii babachii.

G. M. Cantacuzino caracteriza România: „țara de mare farmec și puține virtuți, apoi spunea ceva înfiorător – citez din memorie – spunea că românii își terfelesc credința.

Draga domnilor tovarăși, de la evrei trebuie să învățăm respectul pentru valori adevărate.

Dar ce pretenție pot avea de la Dumneavostră, ați lipsit la această lecție. Dumneavostră nu respectați nimic. Nu respectati un om care și-a dat viața pentru locul uitat de oameni și de Dumnezeu care se numește România.

Iar la sfârșit, dragă domnilor/tovarăsi, o să mă acuzați de lipsă de patriotism. Vă înșelați și de data acesta, iubesc cu pasiune țara în care m-am născut.

România care este în acest moment la un nivel cultural și intelectual de avarie, inacceptabil.

In loc să vă războiți cu soțul meu, care nu v-a facut nimic, mai bine v-ați pune energia în a construi ceva în această amărâtă țară.

Și acum, Domnilor/Tovărași, duceți-vă în văgăuna minabilă de unde ați venit.

Vorba lui Popa Lemne: piei Satana!

Dr. Magda Botez

Silistea Snagovului

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img