Comentariu Deutsche Welle de Leonie von Hammerstein

Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă la Berlin şi în alte oraşe, protestând contra chiriilor excesive. O iniţiativă berlineză propune un referendum privind exproprierea marilor concerne imobiliare.

Proteste contra rechinilor imobiliari (Reuters/F. Bensch)

Proteste contra rechinilor imobiliari

Când, la sfârşitul lunii decembrie 2018, Niklas Brubach a deschis scrisoarea primită de la proprietarul locuinţei sale, a crezut mai întâi că e vorba de o glumă. Prin documentul de 30 de pagini era informat că apartamentul de două camere, pe care studentul îl împarte cu un coleg, urmează a fi modernizat. Chiria s-ar majora astfel de la 458 de euro pe lună, în prezent, la 1408 euro. Un salt uriaş! Aceste costuri tinerii nu vor şi nici nu pot să le suporte.

Odată cu majorarea chiriei, cei doi sunt puşi într-o situaţie dificilă. Ce se întâmplă dacă, fiind nevoiţi să părăsească locuinţa, nu vor mai găsi altceva? Dacă nu vor mai găsi un apartament cu o chirie suportabilă în Berlin, vor trebui să părăsească oraşul?

Niklas Brubach este unul din miile de germani care s-au decis să demonstreze sâmbătă la Berlin sub deviza “împreună împotriva dislocării şi nebuniei chiriilor”. În ultimii zece ani, chiriile, cândva convenabile, din capitala Germaniei, s-au dublat practic. Numai în 2017, preţurile de pe piaţa imobiliară au crescut, potrivit unui studiu, cu 20,5 procente – mai mult decât în orice alt oraş din lume. Un motiv în plus pentru demararea unei iniţiative cu scopul organizării unui referendum privind exproprierea marilor concerne imobiliare. Sâmbătă a început adunarea de semnături în acest sens.

Dreptul la spaţiu de locuit

Societatea Deutsche Wohnen, cu peste 100.000 de locuinţe, cel mai mare proprietar privat de spaţiu imobilar din Berlin a devenit un simbol pentru ceea ce înseamnă majorarea excesivă a chiriilor. Iniţiativa amintiă doreşte, prin referendum, adoptarea de către administraţia locală a unei măsuri drastice de stopare a actualei evoluţii: exproprierea asociaţilor imobiliare care deţin peste 3000 de locuinţe. Măsura ar viza aproximativ 200.000 de locuinţe din capitală. “Societatea îşi exercită dreptul la spaţiu de locuit. Undeva trebie să locuim şi nu e posibil ca locuinţele să devină o marfă al cărei scop e doar obţinerea de profit. Omul, unul ca tine şi ca mine, nu mai contează absolut deloc”, explică Daniel Diekmann. Cu un deceniu în urmă a devenit activist pentru chirii accesibile şi susţine organizarea plebiscitului. De 16 ani locuieşte în acelaşi bloc din centrul Berlinului şi a întocmit un raport acribic despre felul în care investitorii îi tratează pe locatarii celor 106 apartamente din imobil. Apartamentele au fost vândute, modernizate, iar acum se discută chiar dărâmarea întregului bloc în vederea construirii de apartamente de lux. De teamă, 80 de locatari s-au mutat deja.

Mii de persoane au luat parte la protestele din centrul Berlinului (Reuters/F. Bensch)

Mii de persoane au luat parte sâmbătă la protestele din centrul Berlinului

Poziţii pro şi contra

Susţinătorii referendumului invocă Art. 15 din Constituţie. Acesta prevede ca un teren să poată fi transformat “în proprietate comună”. Totuşi, până acum acest articol al legii fundamantale nu a fost aplicat într-o astfel de formă. Iniţiatorii proiectului sunt, însă, optimişti, sperând să întrunească numărul necesar de semnături pentru organizarea plebiscitului: 20.000 în decurs de şase luni, iar apoi încă 170.000 până în februarie 2020. Potrivit unui recent sondaj, ideea exproprierii este susţinută de o majoritate, chiar dacă slabă, a berlinezilor. 

Faptul că o astfel de iniţiativă de stânga are ecou în societatea berlineză post-RDG-istă e fără precedent. Mulţi intuiesc chiar dorinţa revenirii la socialism în fosta capitală a RDG. Cel mai recent barometru de opinie, ARD-Deutschlandtrend, relevă că găsirea unei locuinţe la preţuri accesibile a devenit o mare problemă, iar responsabilii politici nu se implică ferm în soluţionarea chestiunii.

Proteste la nivel internaţional

Mulţi berlinezi îi consideră vinovaţi de această situaţie pe social-democraţii aflaţi la guvernare în acest land federal din cauza valului de privatizări de locuinţe. Formaţiunea primarului guvernator al Berlinului, Michael Müller, nu a adoptat încă o poziţie clară cu privire la posibilul referendum. Stânga, partenerul de coaliţie al SPD, susţine iniţiativa de organizare plebiscitului şi a invitat la proteste. Verzii, al treilea partener de coaliţie, sunt scindaţi în această privinţă. Asociaţiile imobiliare şi întreprinzătorii susţin că exproprierea nu va rezolva problema şi că îi vor ţine la distanţă pe investitori. Soluţia, spun ei, ar fi construirea de locuinţe cu sprijinul statului.

În cazul în care se va ajunge la exproprieri, atunci Berlinul, deja supraîndatorat, va avea de plătit despăgubiri imense care s-ar putea ridica la aproximativ 37 de miliarde de euro.

Şefa SPD, Andrea Nahles respinge propunerea de expropriere, procedură care ar dura ani de zile şi ar implica costuri ridicate pentru stat. În schimb pledează pentru investiţii din partea statului în locuinţe cu chirii convenabile.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?