Mai mulţi locuitori din zona localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, au rămas surprinși de ce au putut vedea. Militarii care iau parte la un exerciţiu NATO de amploare au intrat cu tancurile în culturile lor agricole. Au fost afectate culturile de grâu, floarea soarelui şi porumb. Oamenii au spus că au încercat să discute cu soldaţii aflaţi în vehiculele militare, dar că aceştia i-au ignorat şi au continuat înaintarea prin culturi.Proprietarul terenului a reclamat incidentul Poliţiei. Oamenii legii au apărut după o vreme şi le-au spus localnicilor că este vorba despre un exerciţiu NATO, iar militarii au greşit coordonatele, intrând pe terenul privat şi că nu este nimic de făcut, scrie Evenimentul Zilei.

Nu ştiam că e un exerciţiu NATO. Oamenii au intrat în panică. Noi nu am fost anunţaţi de nicio autoritate. Noi am intrat în zonă, între tancuri, dar nu ne-au băgat în seamă, ne-au sfidat. Ei şi-au continuat exerciţiul. Intrau din floare soarelui în porumb, apoi în grâu. Am făcut semne cu mâna, am fost în apropierea tancurilor, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Noi am făcut un apel la 112. Am intrat în panică. Unii oameni au plecat de pe câmp de frică, a declarat inginerul Liviu Mereuţă, proprietarul terenului.

Iată comunicatul MApN despre evenimentele petrecute:

„Joi, 20 iunie, în jurul orei 14, în zona Insulei Ialomiței, pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autoritățile locale și cu agenții economici care au în proprietate terenuri în zonă.

O comisie formată din reprezentanți ai M.Ap.N și armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?