spot_img
13.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăDezvaluiriScheleții din dulapul celui care vrea să ajungă secretar general al PNL

Scheleții din dulapul celui care vrea să ajungă secretar general al PNL

-

Dan Motreanu este numele vehiculat pentru a fi numit miercuri (n.red- s-a amânat pentru duminică) secretar general interimar al PNL după retragerea lui Marian Petrache acuzat de DNA. La rândul său Motreanu este acuzat de spălare de bani, iar numele său apare și în dosarul lui Bogdan Olteanu-SOV.

- Advertisement -

El a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015, alături de deputatul George Scutaru, pentru spălare de bani, ambii fiind acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro, pentru finanţarea campaniei electorale din 2008. Cândva mâna dreaptă a lui Bogdan Olteanu, și în Parlament, și în PNL, Dan Motreanu este unul dintre martorii-cheie în dosarul fostului viceguvernator al BNR. Numele lui apărea în interceptările telefonice, iar unul dintre martorii care l-au denunțat pe Olteanu că ar fi primit două milioane de euro șpagă de la S. O. Vîntu susține că Motreanu ar fi asistat la plata banilor. Motreanu spune însă că nu își aduce aminte să fi văzut pe cineva aducându-i bani lui Olteanu chiar în sediul PNL.

- Advertisement -

În cursul anului 2008, Cristinel Bîgiu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, din partea PNL, denunțător în dosar, a pretins și primit de la o altă persoană suma de un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău. DNA susține că, din suma de 700.000 de euro primită efectiv de denunțător, acesta le-a dat lui George Scutaru și Dan Ștefan Motreanu, 170.000 de euro, respectiv 250.000 de euro, conform unei înțelegeri anterioare.

“Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate. Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrate de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală”, se arată în rechizitoriu. Dosarul Motreanu-Scutaru se află în acest moment din nou la DNA.

Dan Motreanu a fost pentru scurt timp ministrul agriculturii în guvernul Tăriceanu.

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img