spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasămediuScriitorul și jurnalistul francez de origine română, Matei Vișniec: Limba română e...

Scriitorul și jurnalistul francez de origine română, Matei Vișniec: Limba română e maltratată de politicieni

-

Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde a declarat că, dacă ar fi preşedinte pentru o zi, ar da o lege „pentru apărarea limbii române”, care este „maltratată, în primul rând, de oamenii politici”, ce pot avea o influenţă mare asupra tinerilor români, transmite Mediafax.
„Aş vrea să vă spun, întâi şi întâi, că sunt foarte emoţionat, pentru că acest premiu se numeşte «Augustin Frăţilă». E, poate, chiar împotriva naturii, de fapt, să primeşti un premiu purtând numele unui fost prieten. E şi trist, şi frumos. Aş fi preferat să fie el aici, alături, şi să nu-l primesc (premiul, n.r.). Să bem şi să ne cânte. Aşa că îl evoc, întâi şi întâi, pe Augustin Frăţilă, un om pe care l-am cunoscut, împreună cu toată generaţia mea, la Uniunea Scriitorilor (…) Un om care era poet, dar care nu se punea el în faţă cu poezia sa. De fapt, l-am cunoscut ca trubadur, cântând poemele altora. (…) Era un om generos”, a declarat Matei Vişniec, despre scriitorul şi cantautor Augustin Frăţilă (1953 – 2010), după care a fost numit premiul.
De asemenea, Matei Vişniec le-a spus celor prezenţi că încă se gândeşte ce va face cu banii oferiţi odată cu premiul „Augustin Frăţilă”, dar că vrea „să-i risipească cultural”, gândindu-se de fiecare dată la fostul său prieten Augustin Frăţilă.

„Mă gândesc acum ce să fac cu banii. Aş face ceva să-i facă şi lui plăcere. I-aş cheltui prin cafenelele Europei. Să scriu câte un poem în diverse cafenele, ca să-i facă şi lui plăcere. Să simt că e cu mine. Asta ar fi o metodă ca să-i facă şi lui plăcere, să-l iau cu mine, să-l iau prin locurile pe care el nu le-a vizitat, de pildă. Am să mă mai gândesc. În niciun caz n-am să-i ţin. Am să-i risipesc cultural vorbind, afectiv vorbind. De fiecare dată, gândindu-mă că, într-un fel, e sau va trebui să fie cu mine. Eu scriu deseori în cafenele. Poate că am să continuu, să vedem câte cafele pot plăti cu premiul «Augustin Frăţilă». Măcar să am eu atâta timp de trăit şi să scriu proză până când se epuizează aceşti bani”
, a declarat Matei Vişniec.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img