Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului, decizia finală urmând să fie transmisă Ministerului sârb de Interne.

Prin această decizie, Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a admis că, în luna iunie, prin decizia Direcţiei pentru Azil a Ministerului sârb de Interne, Sebastian Ghiţă a devenit eligibil pentru azil în Serbia, “din cauza acţiunilor de persecutare la care a fost supus în ţara de origine ca reacţie la exprimarea opiniilor politice”, informează agenţia Tanjug, citată de publicaţia Kurir.

Documentaţia în acest caz a fost trimisă deja Curţii de Apel din Belgrad care, după audierea procurorului şi a avocatului lui Sebastian Ghiţă, poate confirma, revoca sau anula decizia.

Decizia definitivă privind extrădarea va fi transmisă Ministerului sârb de Interne, care o va comunica României.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?