Secretariatul de stat pentru politică naţională din Ungaria condamnă abuzurile pe care le comite Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva Liceului Teologic Romano-Catolic Rákóczi Ferenc al II-lea, din Târgu Mureş, precum şi „încercările de a face imposibilă” funcţionarea acestui liceu, conform agenției de știri maghiare MTI.

În comunicatul dat publicităţii de secretariat se menţionează: Într-un stat de drept este inadmisibil ca procurorii să îi reţină pe oameni din cauza apartenenţei lor religioase sau să fie luaţi la întrebări doar pentru că şi-au înscris pe copii într-o şcoală care aparţine unui cult . Este inadmisibil şi faptul că în cadrul unei anchete a DNA să fie pusă sub semnul întrebări simpla existenţă a unei şcoli teologice.

Secretariatul de stat este de acord cu politicienii maghiari din Transilvania potrivit cărora cazul liceului catolic din Târgu Mureş este parte organică a procesului care este îndreptat spre îngrădirea drepturilor fundamentale ale comunităţii maghiare. Printre aceste îngrădiri, în comunicat se amintesc „cazurile de mare greutate, nerezolvate nici până azi, ca de exemplu chestiunea privind înfiinţarea unei facultăţi cu predare în limba maghiară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş sau retrocedarea imobilelor bisericilor istorice, confiscate în timpul comunismului, cum este şi cazul clădirii Colegiului Secuiesc Mikó şi al Bibliotecii Batthyáneum din Alba Iulia”.

Este bine cunoscut că Senatul UMF Târgu Mureş – în frunte cu rectorul universităţii – refuză de ani de zile – în pofida prevederilor legale – să adopte o decizie cu privire la înfiinţarea unei secţii maghiare de sine stătătoare. În acest caz împotriva Senatului nu a fost demarată urmărirea penală şi nimeni nu este hărţuit de DNA. Cu toate că imobilul fostului gimnaziu catolic de fete a fost retrocedat, funcţionarea normală a liceului este împiedicată necontenit, se menţionează în comunicat.

Secretariatul de stat anunță că Guvernul ungar îi susţine pe părinţii şi pe copiii întimidaţi şi persecutaţi nevinovaţi şi îi asigură de solidaritatea şi spijinul său moral pe cei care îşi asumă, chiar şi într-o asemenea situaţie, lupta pentru drepturile lor şi depun eforturi pentru menţinerea funcţionării şi în continuare a liceului catolic.

”Este absurd că în secolul XXI, pe teritoriul Uniunii Europene, poate să fie pusă sub semnul întrebării funcţionarea unei şcoli teologice în cadrul unei clădiri care aparţine bisericii, ceea ce este icompatibil cu sistemul de drepturi şi de valori al Uniunii Europene”, se mai subliniază în comunicat.

După cum se ştie, DNA a început urmărirea penală în noiembrie anul trecut împotriva directorului liceului, Zsolt Tamás, şi împotriva şefului inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ştefan Someşan, pentru abuz în serviciu în cazul funcţionării Liceului Teologic Romano-Catolic, în pofida faptului că au avut la cunoştinţă asupra lipsei autorizării de funcţionare a acestei instituţii. În luna februarie a acestui an, DNA a început şi audierea părinţilor copiilor care învaţă în acest liceu, sugerându-le că copiii lor pot pierde anii învăţaţi în acest liceu. La sfârşitul lunii februarie, Inspectaratul Scolar Mureş a decis ca, din cauza situaţiei juridice incerte, să nu aprobe înscrierile copiilor la clasele pregătitoare. Un grup al părinţilor copiilor care învaţă la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş au organizat săptămâna trecută, de luni până vineri, o serie de proteste, în faţa sediului Prefecturii Târgu Mureş, faţă de incertitudinea ce planaeză în jurul existenţei liceului

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?