Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care s-a aflat, marţi, la Kiev, a declarat că relaţia de cooperare a Ucrainei cu NATO ar putea deveni o „bună alternativă” la aderarea la Alianţă.

„Poţi să nu fii membru NATO şi să-ţi dezvolţi cu succes relaţiile de cooperare și parteneriat” – a subliniat Stoltenberg, adăugând că acest lucru este „o bună alternativă la calitatea de membru al Alianţei”. Secretarul general a reiterat că NATO sprijină integritatea teritorială a statului ucrainean și condamnă acțiunile Rusiei în Ucraina. „Sprijinim integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, precum şi alegerea sa în ceea ce priveşte calea pe care doreşte să o urmeze, pentru că acesta este un drept al fiecărei țări. De asemenea, sprijinim îndeplinirea necondiționată a acordurilor de la Minsk şi condamnăm agresiunea din partea de est a Ucrainei. Trebuie să vorbim despre continuarea sancțiunilor economice împotriva Rusiei” – a afirmat Stoltenberg. Totodată, secretarul general al NATO a remarcat că Alianţa este dispusă să ofere Ucrainei asistență practică, în special în ceea ce priveşte modernizarea forțelor armate, reformarea domeniului militar și pregătirea organelor de drept.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?