spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeŞefa diplomaţiei austriece vrea să mai danseze cu Putin

Şefa diplomaţiei austriece vrea să mai danseze cu Putin

-

Şefa diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care declanşase un scandal vara trecută după ce a valsat cu Vladimir Putin la căsătoria sa într-un moment în care ţara sa asigura preşedinţia UE, a declarat joi că este cât se poate de dispusă să danseze din nou cu preşedintele rus, potrivit AFP și Agerpres.

„Este într-adevăr un dansator bun”, a spus ea în cursul unei recepţii la Viena, organizată cu ocazia Zilei internaţionale a femeii de către partidul de extremă dreaptă FPO, de care aparţine. „Poate voi dansa din nou cu el săptămâna viitoare, voi fi la Moscova”, a adăugat ea pe un ton glumeţ.

- Advertisement -

Karin Kneissl fusese criticată vehement pentru că l-a invitat pe Putin la căsătoria ei, celebrată într-o localitate în sudul Austriei la 18 august şi pentru că a valsat cu el în faţa camerelor televiziunii ruse. Ea i-a mulţumit atunci şefului statului rus cu o reverenţă.

Diplomata de carieră, în vârstă de 54 de ani, şi-a asumat întotdeauna responsabilitatea pentru respectiva iniţiativă, asigurând că a stabilit cu această ocazie o „bază de încredere” cu liderul rus. Vladimir Putin evocase la rândul său o călătorie „strict privată”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img