Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, îşi explică absenţa de la şedinţa Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului, unde fusese invitat oficial, considerând “neavenită” convocarea sa pe marginea “invenţiilor” potrivit cărora Antifrauda a închis afaceri pentru 2-3 lei găsiţi în plus în casă, transmite Mediafax.

“ANAF a informat în mod repetat că acele cazuri mediatizate excesiv, în care publicul a fost informat că s-au “închis” afaceri pentru 2-3 lei găsiţi în plus în casă, sunt pure invenţii. Consider că această convocare a preşedintelului ANAF de către Comisia parlamentară a Senatului, pe marginea acestor invenţii, este neavenită în contextul politicii guvernamentale actuale de combatere fermă a evaziunii fiscale”, transmite Diaconu într-un comunicat.

El a precizat că ANAF nu face legi şi nu are voie să acţioneze altfel, în desfăşurarea activităţii, decât respectând fără excepţie prevederile legale aflate în vigoare.

“Prin urmare, orice încercare de a trage la răspundere persoane sau instituţii care nu fac decât să aplice legea, făcută de cei în drept, nu este altceva decât un exerciţiu de imagine”, mai spune Diaconu. Preşedintele Fiscului nu s-a prezentat joi la şedinţa comisiei de Buget-Finanţe a Senatului, după ce i-a fost trimisă invitaţie oficială, şi nici nu a anunţat că nu poate ajunge, potrivit procedurii.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?