spot_img
16.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăBasarabiaȘeful Comisiei de politică externă din Duma de Stat de la Moscova:...

Șeful Comisiei de politică externă din Duma de Stat de la Moscova: Trebuie să sancționăm Moldova/ UN NOU INCIDENT: MAE RUS REACȚIONEAZĂ

-

Un deputat rus influent a spus că țara lui trebuie să recurgă la contramăsuri față de Republica Moldova pentru că ar fi declanșat un „război informațional” împotriva Rusiei, transmite Radio Europa Liberă.

Aleksei Pușkov, președintele comisiei de afaceri externe din Duma de Stat a Federației Ruse, a făcut remarca luni după ce televiziunea rusească „Țentr” s-a plâns că una din echipele ei a fost întoarsă din drum de la aeroportul din Chișinău, în drum spre o filmare în regiunea transnistreană.

- Advertisement -

„Cred că asemenea acțiuni demonstrativ-ostile nu trebuie lăsate fără replică”, a spus Pușkov. Luna trecută poliția de frontieră moldoveană a întors din drum o echipă de filmare rusească ce urma să relateze despre alegerile din Autonomia Găgăuză.

UPDATE: Doi jurnalişti ai unui post de televiziune rus au fost opriţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova în drum spre regiunea separatistă prorusă Transnistria, Ministerul rus de Externe denunţând un „act de discriminare” care încalcă „libertatea de expresie” şi avertizând Chişinăul.

- Advertisement -

„Atitudinea discriminatorie a autorităţilor moldovene faţă de presa rusă reprezintă o încălcare flagrantă a libertăţii de expresie şi un nou pas în campania deliberată de eliminare a surselor alternative de informare din spaţiul mediatic”, a comunicat MAE rus, potrivit agenţiei Sputnik.

„Nu este prima dată când cetăţeni ruşi, inclusiv analişti politici şi jurnalişti, sunt opriţi să intre în Republica Moldova invocându-se false pretexte. Sperăm că Administraţia de la Chişinău conştientizează consecinţele acţiunilor de acest fel asupra relaţiilor ruso-moldovene”, avertizează Moscova.

La începutul lunii aprilie, o altă echipă de jurnalişti ruşi a primit interdicţia de a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img