spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeȘeful diplomației palestiniene joacă la Varșovia: Israelul este ”o vacă sfântă” de...

Șeful diplomației palestiniene joacă la Varșovia: Israelul este ”o vacă sfântă” de care ”nimeni nu se poate atinge”?

-

Şeful diplomaţiei palestiniene, Riyad Al-Malki, a denunţat luni, la Varşovia, sprijinul exprimat de ambasadorul american la Ierusalim pentru proiectul israelian de anexare a unei părţi a teritoriilor palestiniene ocupate, şi s-a întrebat dacă Israelul este ‘o vacă sfântă’ de care ‘nimeni nu se poate atinge’, relatează AFP.

Aflat într-o vizită în Polonia, ministrul palestinian a comentat, în faţa presei, declaraţiile ambasadorului David Friedman pentru cotidianul New York Times, potrivit cărora, în anumite circumstanţe, Israelul ar avea ‘dreptul de a păstra o parte, dar probabil nu tot’ din coloniile sale din Cisiordania ocupată, aşa cum prim-ministrul Benjamin Netanyahu a promis în campania electorală.

- Advertisement -

‘Prin această declaraţie, Friedman încearcă să-l ajute pe Netanyahu să prindă curajul de a lua o astfel de decizie’, sau măcar să facă din aceasta ‘un subiect de dezbatere nu doar în Israel, ci şi în SUA şi la nivel internaţional’, a comentat Al-Maliki, insistând că ar fi vorba despre o încălcare a dreptului internaţional şi a unor rezoluţii ale ONU.

Potrivit responsabilului palestinian, comunitatea internaţională are datoria să reacţioneze, el amintind că Uniunea Europeană a adoptat sancţiuni împotriva unor acţiuni similiare – fără a cita însă în mod explicit anexarea Crimeii de către Rusia.

- Advertisement -

‘Trebuie să ne aşteptăm din partea comunităţii internaţionale să adopte sancţiuni dacă Israelul se hazardează să ia o asemenea decizie (…), sau Israelul este ”vaca sfântă” de care nimeni nu are voie să se atingă?’, a adăugat el.

Întrebat cu privire la planul preşedintelui american pentru Orientul Mijlociu – al cărui conţinut exact nu este cunoscut deocamdată – şi despre summitul din 24-25 iunie de la Manama, la care va fi dezvăluită componenta economică, Al-Malki a reafirmat că palestinienii nu vor renunţa niciodată la aspiraţiile lor la un stat independent ‘în schimbul câtorva miliarde de dolari’.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img