Valery Kuzmin, ambasadorul Federatiei Ruse in Romania s-a aflat pentru cateva zile in Maramures, unde s-a intalnit cu liderul PSD și șef al CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Discutiile au avut loc in biroul presedintelui Consiliului Judetean Maramures si au vizat doua domenii importante: schimburi economice bilaterale si propunerea lansata de reprezentantii Maramuresului cu privire la o cooperare in domeniul turismului, spune un comunicat al CJ Maramureș.

Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea a declarat ca, l-a rugat pe ambasadorul Federatiei Ruse in Romania sa intermedieze o intalnire cu turoperatorii din Rusia.

”L-am rugat pe Excelenta Sa sa ne ajute sa promovam Maramuresul si in Rusia, iar acest lucru va fi posibil si printr-o intalnire pe care sa o avem cu turoperatorii din domeniul turismului. Totodata, i-am lansat invitatia de a ne fi alaturi la Zielele Maramuresului, care vor avea loc in luna mai. In cadrul acestor manifestari vom invita reprezentanti ai principalilor turoperatori europeni sa ni se alature.Dorim ca participantii sa vada la fata locului unicitatea Maramuresului, atractiile turistice si potentialul imens, inca nedezvoltat, pe care judetul le are. Este un efort pe care Consiliul Judetean il va face si care se va inscrie in noua strategie a judetului, in ceea ce priveste promovarea turistica. Am primit asigurari din partea Excelentei Sale, Valery Kuzmin, ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Federatiei Ruse in Romania, ca va face tot posibilul sa ajute Maramuresul, o zona despre care ne-a marturisit ca l-a impresionat profund si ca apreciaza traditiile, arhitectura, dar si caldura oamenilor”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?