spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriȘeful unei firme anchetată de DNA, asociat cu familia ministrului Plumb și...

Șeful unei firme anchetată de DNA, asociat cu familia ministrului Plumb și cu apropiații lui Videanu

-

ANI a anunţat luni că a sesizat DNA cu privire la infracţiunea de conflict de interese şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie comise de Theodor Răzvan Emil Teodorescu, fost şef al Direcţiei de Achiziţii Finanţare de la Buget din cadrul CNADNR în perioada 8 aprilie- 21 octombrie 2013. Potrivit ANI, Teodorescu a atribuit contracte pentru lucrări de marcaje rutiere pe autostrăzi şi drumuri naţionale în valoare de peste 7,5 milioane de euro asocierii dintre Anduna Servimob SRL şi Teo Trans Consulting SRL, ambele din Bucureşti, în condiţiile în care ultima este patronată de nimeni alţii decât fratele său, Adrian Mugurel Teodorescu, şi mama lor, Valentina Teodorescu.
Surpriza o descoperă Replica de Constanța: „Coincidenţă sau nu, cealaltă firmă din asocierea penală reclamată de ANI la DNA, Anduna Servimob SRL, a fost unul din subcontractanţii tradiţionali ai Plastidrum, firmă despre care aminteam mai sus că era condusă de fratele şefului din CNADNR. Anduna Servimob SRL este deţinută de Radu Bonciu şi Florin Marius Drăguţ, acesta fiind şi persoana care conduce propriu zis firma. Florin Marius Drăguţ are şi el un anturaj cât se poate de… drăguţ. Astfel, şeful firmei ce va fi anchetată de DNA pentru că a primit prin corupţie contracte publice de la CNADNR deţine, prin Eurostar Construct SRL, 50% din Mega Construct Grup SRL, restul de 50% aparţinând firmei Prime Time Construct SRL, unde îi găsim ca patroni pe Andrei Plumb şi Dan Plumb. Adică fiu şi soţul Rovanei Plumb, actualul ministru PSD al Muncii şi fost al Mediului. Şi pentru ca tabloul să fie complet, trebuie spus că Marius Florin Drăguţ este soţul Ninei Drăguţ, fosta purtătoare de cuvânt şi protejata lui Adriean Videanu, fostul important lider PDL, ministru şi primar al Capitalei.”

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img