RELATARE DEUTSCHE WELLE de Julia Bernstorf/Ovidiu Suciu

În Germania există, potrivit autorităților, mii de salafiști și jihadiști. Ei fac parte din numeroase grupări și urmăresc obiective diferite – cu sau fără folosirea violenței.


 

Jihadiștii din Germania sunt tot mai tineri iar radicalizarea lor se petrece tot mai rapid, potrivit Oficiului federal de Criminalistică (BKA). Uneori e nevoie de doar câteva săptămâni sau luni până când un tânăr radicalizat ajunge să plece deja pentru a lupta în Siria, spune Holger Münch, președintele BKA, într-un interviu pentru cotidianul “Die Welt”. Cel puțin 750 de astfel de islamiști s-ar fi deplasat deja din Germania în Siria. O treime dintre aceștia ar fi revenit deja acasă, din care 70 ar fi acumulat și experiență de luptă.

Potențialul de a recruta noi soldați pentru “Războiul sfânt” nu este prin urmare deloc epuizat. Serviciile secrete germane și BKA estimează la 43.000 numărul islamiștilor din Germania. E vorba de oameni care ar dori ca Islamul să devină religie obligatorie și principala lege în stat.

Și numărul salafiștilor a crescut în ultimii ani, în prezent fiind estimat la 7900. Salafiștii reprezintă o aripă ultraradicală a Islamului, care se abate de la Coran și de la celelalte învățături islamice. Nu toți salafiștii susțin folosirea violenței, dar șeful BKA Münch spune că numărul celor care o fac este tot mai mare. La această radicalizare contribuie mai multe grupări și predicatori.

Iată o listă cu cele mai influențe prezențe pe scena islamistă germană.

Ansarul Aseer

Ansarul Aseer (“Ajutătorul celor deținuți”) este o organizație salafistă care se implică pentru prizonierii musulmani. Cei mai mulți dintre aceștia sunt jihadiști condamnați la închisoare pentru sprijinirea terorismului. Organizația caută noi adepți în rândul prizonierilor. Ansarul Aseer le cere celor care îi vizitează pagina de net să ia contact cu deținuții și să îi sprijine moral. Siteul informează despre eliberările din detenție, despre procese și sentințe.

Daesh – “Statul Islamic”

Propaganda Statului Islamic, în arabă “Daesh”, ajunge în Germania prin intermediul Internetului. Organizația teroristă controlează teritorii mari din Siria și Irak. În 2014, conducătorul SI Abu Bakr al-Bagdadi a proclamat un califat sunit. Zeci de mii de luptători s-au alăturat grupării, câteva sute dintre aceștia din Germania.

Fostul cântăreț de rap din Berlin Denis Cuspert, alias Deso Dogg, s-ar fi alăturat grupării în 2012. În materiale video pentru SI, el a amenințat cu atentate în Germania și a devenit unul din cei mai importanți propagandiști de limbă germană ai Daesh, apărând inclusiv în filmări ale unor decapitări. În octombrie 2015, el ar fi fost ucis în loviturile aeriene americane. Musulmani radicali continuă să părăsească Germania pentru Siria sau Irak, pentru a se alătura luptelor Statului Islamic.

Hassan Dabbagh și adepții săi Hassan Dabbagh și adepții săi

Hassan Dabbagh

Hassan Dabbagh este unul din cei mai importanți reprezentanți ai salafismului din Germania. El este de origine germano-siriană și împarte oamenii în “musulmani” și “necredincioși”. Dabbagh este imam al moscheei Al-Rahman din Leipzig, unde organizează regulat așa-numite seminarii de educație islamică.

Serviciile de securitate internă din landul Saxonia considerau în raportul lor din 2014 că predicile sale agresive sunt un mijloc de radicalizare a tinerilor musulmani sau convertiți fără o personalitate stabilă. Dabbagh mai conduce o “Academie islamică mobilă”, cu care își promovează mișcarea în întreaga Germanie. Predicile sale sunt răspândite de asemenea pe multe forumuri de discuție online.

Ajutor în stări de urgență (Helfen in Not e.V.)

Asociația Helfen in Not e.V. (HiN) a fost înființată la Neuss în 2013. Se consideră un for de sprijinire a musulmanilor aflați în situații dificile. Ministerul de Interne din landul Renania de Nord-Vestfalia consideră însă că există “aspecte care arată că asociația este de fapt o organizație extremist-salafistă”.

Ibrahim Abou-Nagie

Ibrahim Abou-Nagie s-a născut în 1964 în lagărul de refugiați palestinieni Nuseirat din Fâșia Gaza. În 1994 a primit cetățenia germană. Chiar dacă nu are o educație teologică formală, Abou-Nagie este considerat unul din cei mai influenți predicatori salafiști din Germania. Textele sale, în care limitează pentru aplicare unor legi islamice foarte stricte, sunt publicate pe Internet. Face consecvent delimitarea între musulmani și “Kuffar” – “necredincioși”.

Abou-Nagie deține siteul “Adevărata religie”. Membrii ai rețelei cu același nume împart gratuit în orașele germane exemplare ale Coranului în germană. Într-un raport din 2014 al autorităților germane, se arată că anumite persoane “care mai întâi au participat la acțiunile de împărțire a Coranului au plecat mai apoi în Siria, pentru a se implica în luptele de acolo.”

Comunitatea islamică Millî Görüş e.V. (IGMG)

Aceasta este cea mai mare organizație islamistă din Germania, cu 31.000 de membri. Surse apropiate acesteia susțin însă că numărul adepților ei este mult mai mare. IGMG a fost creată de politicianul turc Necmettin Erbakan, la sfârșitul anilor 60.

Reprezentanții acesteia consideră că capitalismul și sionismul ar fi cauzele “ordinii mondiale nedrepte” din prezent și își sfătuiesc membrii să nu se împrietenească cu “necredincioșii”. Liderul IGMG Mustafa Kamalak a calificat Uniunea Europeană drept “club al creștinilor” și “Uniunea a cruciaților”.

Brigada Lohberg

În 2013, 20 de tineri din orașul Dinslaken din landul NRW s-au alăturat jihadului din Siria. Cei mai mulți dintre ei proveneau din cartierul Lohberg, după care și-au luat și numele. Grupul s-a creat în jurul auto-intitulatului predicator Mustafa T., care a contribuit la radicalizarea acestor tineri.

Cel puțin patru dintre acești jihadiști din Dinslaken ar fi murit în Siria, inclusiv ca atentatori-sinucigași. Un presupus membru al grupului a fost arestat la începutul anului: Nils D. revenise în noiembrie 2014 în Germania. În ianuarie 2016 va începe procesul împotriva acestuia.

Pierre Vogel și Sven Lau Pierre Vogel și Sven Lau

Pierre Vogel

Pierre Vogel este unul din cei mai influenți islamiști germani. Din 2006, bărbatul convertit la Islam este și predicator. Își prezintă tezele controversate în special pe Internet, în rândul tinerilor.

Potrivit propriilor declarații, el consideră inacceptabilă violența față de nevinovați, atentatele teroriste și crimele de onoare. Potrivit poliției germane, el împarte radical lumea în islamic (bun, corect) și neislamic (rău, greșit). Predicile sale sunt considerate periculoase din acest punct de vedere, cu risc de radicalizare a tinerilor.

Sven Lau

Sven Lau a fost tovarăș de drum pentru Pierre Vogel. Provenind dintr-o familie catolică, Lau s-a convertit la Islam în 2000, după care s-a apropiat de salafism. Până în 2008 el a fost angajat al serviciului de pompieri din Mönchengladbach. Ulterior a pornit un magazin cu obiecte de cult islamice. Lau a fost un timp președinte al asociației “Invitație în Paradis”.

Potrivit propriilor declarații, în ultimii ani a călătorit repetat în Siria pentru a acorda “ajutor umanitar”. Lau a intrat în atenția opiniei publice în septembrie 2014, când a postat pe Facebook înființarea de către el în Wuppertal a unei Poliții Sharia, care ar fi încercat să-i oprească pe tineri să mai intre în săli de jocuri de noroc și localuri. Procuratura germană a demarat o anchetă împotriva lui, sub acuzația de încălcare a dreptului oamenilor de adunare liberă.

Celula Wolfsburg

20 de jihadiști au plecat în 2013 și 2014 din Wolfsburg în Irak și Siria pentru a lupta pentru “Statul Islamic”. Doi membri ai grupării, Ayoub B. și Ebrahim H. B., au fost prinșiși deferiți justiției. Au călătorit în 2014 în Siria, prin Turcia. Ebrahim H. B. a declarat anchetatorilor că grupul a fost radicalizat de predicatorul Yassin O., aflat în prezent tot în Siria.

“A lăsat impresia că are un răspuns la toate întrebările”, a explicat inculpatul fascinația grupării pentru predicator. Cel puțin șapte membri ai celului Wolfsburg și-ar fi pierdut viața în Siria.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?