spot_img
4.8 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocialSindicaliștii din ANAF îi cer lui Cioloș să le demită șeful

Sindicaliștii din ANAF îi cer lui Cioloș să le demită șeful

-

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) solicită, miercuri, prin intermediul unei scrisori transmise premierului Dacian Cioloș, demiterea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș, considerând că „prin activitatea sa, acesta aduce grave prejudicii statului de drept”, întrucât refuză să pună în aplicare prevederile OUG 43/2016 privind eliminarea discriminărilor salariale din sistem.

Potrivit unui comunicat de presă al organizației sindicale, transmis AGERPRES, un al motiv invocat pentru demiterea șefului Fiscului este refuzul acestuia de a pune în aplicare Ordonanța care face referire la eliminarea discriminărilor salariale.

- Advertisement -

„În fapt, acesta (Dragoș Doroș, n.r.) refuză, pentru a treia lună consecutiv, punerea în aplicare a OUG 43/2016, Ordonanță emisă de Guvernul Cioloș pentru eliminarea discriminărilor salariale, în cazul de față, din cadrul Grupului de unități subordonat ANAF. Astfel, această instituție devene singura din sistemul instituțional românesc, căreia nu i s-au aplicat prevederile ordonanței. Cu toate că Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform adresei nr. 82823/2016, susține că interpretarea oficială a modului de aplicare a ordonanței mai sus amintite o face Ministerul Muncii ca inițiator al actului normativ, interpretare făcută de acesta și transmisă prin adresă oficială președintelui ANAF, acesta refuză, cu rea credință, punerea în aplicare”, susțin reprezentanții SNFP.

Funcționarii publici precizează, totodată, că „atitudinea nemaiîntâlnită până astăzi în activitatea unui Guvern, de a-și sfida propriile acte normative, ne determină să cerem demisia președintelui ANAF, Dragoș Doroș, deoarece acesta nu mai îndeplinește cerințele funcției cu care este investit, nemaiavând autoritatea de a solicita propriilor angajați sau contribuabililor respectarea legii”.

- Advertisement -

„Menținerea domnului Dragoș Doroș în fruntea acestei instituții aduce grave atingeri valorilor fundamentale ale statului de drept, afectând pe fond conectarea întregului personal la obiectivele guvernamentale. Domnule Prim-ministru, având în vedere mesajele dumneavoastră publice referitoare la nerespectarea prevederilor OUG 20/2016 de către Camera Deputaților, cu ocazia legiferării acesteia, catalogând acțiunea de modificare ca fiind iresponsabilă, ne vedem nevoiți să vă solicităm demiterea domnului Dragoș Doroș, președintele ANAF, spunându-vă că atitudinea acestuia de a nu respecta prevederile OUG43/2016, așa cum ați promovat-o dumneavoastră, este, de asemenea, iresponsabilă”, subliniază sindicaliștii.

Săptămâna trecută, sindicaliștii din cadrul Direcțiilor Regionale ale Finanțelor Publice au anunțat că dau în judecată angajatorii și președintele ANAF, pentru că s-a dispus echivalarea salariilor pe funcții publice similare fără a se ține cont de dispozițiile OUG 43/2016.

‘Membrii Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) din cadrul Direcțiilor Regionale ale Finanțelor Publice dau în judecată angajatorii și președintele ANAF, motivat de faptul că s-a dispus echivalarea pe funcții publice similare fără a se ține cont de dispozițiile OUG 43/2016, precum și de interpretările oficiale date de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, creând astfel un prejudiciu major tuturor angajaților din structurile teritoriale ale finanțelor publice. Subiectivismul în aplicarea legii, într-o țară membră UE și condusă, după cum ne plăcea să spunem până astăzi, de tehnocrați, nu este asumat și agreat de finanțiști, punându-se astfel un mare semn de întrebare asupra obiectivității administrării fiscale’, se arăta în comunicatul SNFP.

La începutul lunii octombrie, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici anunțau faptul că au demarat procedurile în vederea organizării de proteste pentru a determina Ministerul Finanțelor Publice și ANAF să pună în aplicare dispozițiile legale aflate în vigoare, referitoare la eliminarea discriminărilor salariale.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img