spot_img
8.1 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăExterneSiria a înapoiat Franței prin ambasada României la Damasc Marea Cruce a...

Siria a înapoiat Franței prin ambasada României la Damasc Marea Cruce a Legiunii de Onoarea acordată lui Bashar al-Assad

-

Siria a înapoiat joi Franţei Marea Cruce (cel mai înalt grad) a Legiunii de Onoare, ce i-a fost acordată de statul francez, în 2001, preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care acum spune că „nu se simte onorat” de distincţie, transmite EFE.

Franţa a iniţiat o procedură de retragere a Legiunii de Onoare atribuite preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat luni seara, pentru AFP, anturajul preşedintelui Emmanuel Macron.

- Advertisement -

EFE relevă că, potrivit unui comunicat al biroului lui Bashar al-Assad, ministerul sirian al Afacerilor Externe a înapoiat Franţei decoraţia prin intermediul ambasadei României la Damasc, care reprezintă interesele franceze în această ţară, după ce Parisul şi-a închis reprezentanţa diplomatică în 2012.

Comunicatul precizează că această măsură vine după participarea Franţei „în agresiunea tripartită contra Siriei, din 14 aprilie, alături de SUA şi Regatul Unit”.

- Advertisement -

Preşedinţia siriană arată că Bashar al-Assad „nu se simte onorat de această decoraţie a unui regim servitor al SUA, care sprijină organizaţii teroriste în Siria şi atacă un stat membru al ONU cu încălcarea flagrantă a fundamentelor şi principiilor dreptului internaţional”.

Preşedintele sirian a primit Marea Cruce a Legiunii de Onoare din mâinile preşedintelui francez Jacques Chirac, în 2001, la puţin timp după ce i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img