Norvegia a anunțat că ar putea fi nevoită să apeleze la fondul său suveran al bunăstării, alimentat cu venituri din petrol și cu o valoare de 856 de miliarde de dolari, pentru a face față numărului tot mai mare de solicitanți de azil, a declarat marți premierul Erna Solberg, potrivit Reuters, conform Agerpres.

Guvernul de dreapta al Ernei Solberg a precizat săptămâna trecută că va face prima retragere netă din acest fond pentru a finanța reducerea taxelor și pentru a sprijini o economie lentă și lovită de prețurile scăzute la petrol.

În proiectul de buget pentru 2016 este prevăzută folosirea a 2,8% din valoarea fondului, în creștere de la 2,6% în acest an, echivalentul a 23 de miliarde de coroane (circa 2,8 miliarde de euro). Însă acum această sumă ar putea crește.

“Trebuie să folosim mai mulți bani, pentru că nu putem să oprim totul în Norvegia doar pentru a plăti pentru valul de refugiați”, a declarat Erna Solberg, citată marți de cotidianul economic Dagens Naeringsliv.

Întrebată dacă acest lucru înseamnă folosirea unei sume mai mari din fond, ea a răspuns afirmativ. “Nu cred că ne putem descurca doar prin realocări”, a spus șefa guvernului.

Erna Solberg a mai precizat că Norvegia va trebui să cheltuiască ‘miliarde de coroane’ cu această problemă, dar nu a oferit o cifră exactă.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?