Jandarmeria Română va menţine un dispozitiv de ordine publică pentru a preveni producerea unor incidente sau escaladarea unor conflicte în Valea Uzului şi recomandă tuturor participanţilor la evenimente să aibă un comportament civilizat, calm şi adecvat momentului.

“Toate persoanele care au săvârşit fapte contrare legii vor fi identificate şi, pe baza imaginilor, vor fi dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei transmis, joi, AGERPRES.

Reprezentanţii organizaţiilor româneşti care au venit la cimitirul de la Valea Uzului să comemoreze eroii români au încercat să forţeze intrarea în cimitir şi s-au îmbrâncit cu jandarmii prezenţi la faţa locului.

Cimitirul a fost închis cu lacăt şi un lanţ.

Aproximativ 300 de membri ai comunităţii maghiare din Harghita şi Covasna, în frunte cu liderii lor politici, au format, joi, un lanţ viu de-a lungul cimitirului şi nu au permis accesul nimănui.

Cei peste 1.000 de reprezentanţi ai organizaţiilor româneşti au fost ţinuţi la depărtare de lanţul uman format de maghiari de un număr impresionant de forţe de ordine.

Reprezentanţii comunităţii maghiare refuză să părăsească zona şi rostesc “Tatăl nostru” şi cei ai comunităţii româneşti flutură steaguri tricolore, cântă cântece patriotice şi scandează “Ruşine să vă fie!”. 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?