spot_img
10.2 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăDezvaluiriSoros se întoarce în Ungaria cu un milion de euro

Soros se întoarce în Ungaria cu un milion de euro

-

Patrick Gaspard, președintele Fundației pentru O Societate Deschisă și fost ambasador al Statelor Unite în Africa de Sud, în perioada 2013-2016, publică un articol în Népszava, din care aflăm că fundația filantropului și magnatului György Soros donează 360 de milioane de forinți (cu puțin peste un milion de euro) pentru Summa Artium, organizație înființată în 2003, la Budapesta, pentru a sprijini artiștii independenți, transmite Radio Europa Liberă.

„În ultima vreme, artelor din Ungaria li se alocă tot mai mulți bani. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a spus că teatrele, opera și sălile de concert ale țării sunt temple ale culturii naționale. Guvernul său sprijină cu sume consistente renovarea și extinderea teatrelor și a operei, și administrează în jur de 60 de teatre, mai mari și mai mici, în întreaga țară. Pentru instituțiile culturale din restul țărilor europene și Statele Unite, care se confruntă cu probleme financiare, această politică ar putea părea de invidiat. Numai că nimic nu e gratis. Când guvernul e cel care stabilește ce anume înseamnă cultură națională, fiecare instituție culturală sprijinită de executiv, fie la Budapesta, fie în altă parte a țării, știe care sunt temele pe care nu e voie să le forțezi. Necesitatea acestei donații a fost generată de condiții asemănătoare unei epoci mai întunecate a Ungariei. Am sperat că acele vremuri au apus deja. Cu toții știm, însă, că astăzi, în Ungaria, umbra controlului guvernamental întunecă totul, inclusiv cultura și artele”, explică Gaspard în articolul său.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img