spot_img
10.5 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocialSoţia ambasadorului Olandei, fotografie cu doctori purtând mesajul "Medicii vor România în...

Soţia ambasadorului Olandei, fotografie cu doctori purtând mesajul „Medicii vor România în Schengen”

-

Medicul Cătălin Cîrstoiu, care a operat-o pe soţia ambasadorului Olandei, a postat joi, pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu Cristina van Bonzel şi mai mulţi medici de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care poartă tricouri cu mesajul „Medicii vor România în Schengen”, transmite Mediafax.

„Împreună cu pacienta noastră, doamna Cristina Van Bonzel Gomez, susţinând o cauză de interes”, a scris Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, pe pagina sa de Facebook.

- Advertisement -

Mesajul este postat împreună cu o fotografie în care apar soţia ambasadorului Olandei şi şase medici, printre care şi Cătălin Cîrstoiu. Medicii poartă tricouri albe pe care scrie, cu roşu, mesajul „Medicii vor România în Schengen”.

Soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a fost operată, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă, de către medicul Cătălin Cîrstoiu.

- Advertisement -

„Cristina a suferit azi o operaţie ortopedică. Mulţumim frumos profesorului doctor Cîrstoiu şi tuturor asistentelor”, a scris ambasadorul Olandei, în mesajul postat pe Facebook, însoţit de fotografii.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că soţia ambasadorului Olandei a fost programată în urmă cu o lună pentru intervenţia chirurgicală la picior, a fost operată marţi, o zi mai târziu fiind externată.

Soţia ambasadorului Olandei este o pacientă mai veche a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind operată şi anul trecut, pentru o altă suferinţă, au precizat sursele citate.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img