Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat că în proiectul de lege care prevede declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 ar trebui inclus un articol prin care să fie desecretizate cele 322 de acţiuni comune ale SRI şi instituţiior din Justiţie, despre care a vorbit directorul Serviciului, Eduard Hellvig.

„Ştiţi când e esenţial, şi aici Manda va da măsura valorii lui, Hellvig a recunoscut că au fost 322 de planuri de acţiune comune făcute în baza protocolului cu oameni care au fost condamnaţi. Sunt 322 de dosare. Dar acele dosare trebuie redeschise. E obligatoriu, pentru că altfel avem 322 de dosare care sunt măsluite. Le-a cerut Comisia SRI şi aşa cum se dă lege pentru desecretizatea CSAT 17/2005 să mai adauge un articol să se desecretizeze cele 322 de planuri comune de acţiune. Hellvig a spus că le desecretizează şi le predă Comisiei SRI”, a afirmat Traian Băsescu, joi seară la postul B1 TV.

Fostul preşedinte al României a adăugat că o astfel de măsură ar fi necesară pentru a vedea câte dintre aceste dosare au fost afectate de aceste acţiuni comune ale SRI şi instituţii din sistemul judiciar, încheiat în anul 2009.

„Aşa a declarat Hellvig că sunt 322 de planuri de acţiune comune, în baza protocolului din 2009. S-ar putea ca acel plan de acţiune să fi dus la un proces. Poate nu toate cele 322 de planuri au dus la un proces. Cu un astfel de document eu am sesizat Inspecţia Judiciară, CSM şi Ministerul Justiţiei, care este strict secret, dar sunt 322, ori aici Tudorel Toader are dreptate. Să vedem care sunt dosarele care au fost afectate de această colaborare şi cum s-a făcut. Sunt destul dosare în care procurorii nu au avut proba, dar au avut declaraţiile, denunţurile, altfel spus”, a conchis Băsescu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?