spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieStatul ia din salariul mediu al unui român taxe de 870 de...

Statul ia din salariul mediu al unui român taxe de 870 de lei

-

Decalajul dintre salariul brut şi cel net, adică partea pe care angajaţii o cedează statului, a crescut continuu în ultimii ani, ajungând în ianuarie 2017 la 868 de lei. În 2007, această diferenţă era de 314 lei, arată seriile de date statistice consultate de MEDIAFAX.

Salariul mediu brut a fost, în ianuarie 2017, de 3.168 de lei, în timp ce câştigul net a fost de 2.300 de lei, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS). Diferenţa dintre cele două, adică partea care-i revine statului din veniturile salariale (868 de lei), este cu 554 de lei mai mare decât cea din iarna anului 2007. În luna ianuarie din acel an, spre exemplu, salariul mediu net era de 1.232 de lei, la un brut de 918 lei.

- Advertisement -

Statisticile oficiale arată că ponderea contribuţiilor şi taxelor în salariul brut a crescut de la 23,6% în 2005 la 26,8% în 2008, pentru ca acum, în 2017, să ajungă la 27,4%. În termeni nominali, statul lua din salariul mediu 222 de lei în 2005, apoi 465 de lei în 2008, 714 lei în 2015, pentru ca acum să ia aproape 870 de lei.

Potrivit specialiştilor, prima cauză care provoacă acest decalaj tot mai mare dintre salariile brute şi nete vine din faptul că deducerile de care beneficiază angajaţii au rămas la nivelul anului 2004. Practic, suma plătită ca impozit a crescut odată cu salariul: când se calculează impozitul pe salariu de 16%, suma deductibilă (determinată în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi numărul de persoane aflate în întreţinere) se scade şi se aplică impozitarea la ceea ce rămâne. Dar suma deductibilă a rămas pe loc, salariul a crescut, astfel că salariatul plăteşte tot mai mult către stat, pe măsură ce îi creşte venitul.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img