spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeSUA și 11 țări cer atenție la modificarea Codurilor

SUA și 11 țări cer atenție la modificarea Codurilor

-

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a transmis, joi, că „importante ţări partenere” fac apel la România să ia în considerare „potenţialul impact negativ al amendamentelor la legislaţia penală”

SUA susţin această poziţie alături de Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia.

- Advertisement -

„Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale”, se precizează într-un comunicat de presă al reprezentanţei diplomatice.

Partenerii UE evocă, de asemenea, concluziile Consiliului European privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare din 12 decembrie 2017, care solicitau României să îşi concentreze eforturile asupra consolidării progreselor obţinute, să evite orice paşi înapoi şi să apere independenţa judecătorilor şi procurorilor, se menţionează în comunicat.

- Advertisement -

„Urmărim cu atenţie schimbările la Codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia”, adaugă sursa citată.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img