spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăArmataSurpriză în negocierile despre Siria de la Geneva

Surpriză în negocierile despre Siria de la Geneva

-

Negocierile privind războiul din Siria, desfășurate sub egida ONU, au o șansă să înregistreze progrese pentru că apelurile de înlăturare de la putere a președintelui sirian Bashar al-Assad s-au mai temperat, a declarat sâmbătă ambasadorul rus la Geneva, Aleksei Borodavkin, informează Reuters.

Cea de-a șaptea rundă de negocieri, încheiată vineri la Geneva, a produs rezultate pozitive, în special o „corecție” în abordarea delegației opoziției, Înaltul Comitet pentru Negocieri (HNC), susținut de saudiți, a spus el.

- Advertisement -

„În esență, această corecție se referă la faptul că în timpul acestei runde opoziția nu a mai cerut nici măcar o dată demisia imediată a președintelui Bashar al-Assad și a guvernului sirian legitim. HNC și susținătorii săi din Occident și din capitalele din Golf au înțeles că pacea este pe primul loc, și abia apoi pot fi negociate reformele politice”, a explicat înalta oficialitate rusă.

„Al-Assad trebuie să plece” a fost multă vreme mantra HNC și a susținătorilor săi internaționali, idee respinsă fără drept de apel de Rusia, notează Reuters, care amintește că în ultimul an opoziția a suferit înfrângeri militare în fața forțelor loiale lui Al-Assad și că acum nici președintele american Donald Trump și nici șeful statului francez, Emmanuel Macron, nu mai cer înlăturarea imediată a liderului de la Damasc.

- Advertisement -

Totodată, negociatorii lui Al-Assad la convorbirile desfășurate sub egida ONU au evitat orice discuție referitoare la tranziția politică, preferând să se axeze pe lupta împotriva terorismului.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img