Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, că activitatea comsiei de control al SRI a fost până în 2017 de complezenţă, membrii forului remarcându-se doar prin participarea la şpriţuri, alături de şeful SRI, Eduard Hellvig, ceea ce a dus la grave abuzuri ale serviciilor de informaţii.

“La noi, până în 2016 sau până la începutul lui 2017 mai bine spus, comisia de control al SRI a făcut o activitate de complezenţă aşa. În afară de şpriţurile la care participau împreună cu conducerea SRI, cu altceva nu s-au remarcat. Sigur că din acest motiv s-au înregistrat şi gravele abuzuri, excese care au caracterizat activitatea serviciilor din România în colaborare cu alte instituţii din zona instituţiilor de forţă, instituţiilor represive ale statului, mă refer la DNA”, a afirmat, vineri, Călin Popescu Tăriceanu la Timişoara.

Referitor la decizia SRI de desecretizare a protocolului Serviciului semnat cu Parchetul General în 2009, preşedintele ALDE a adăugat că lumea se va lămuri “ce conţin aceste înţelegeri anormale”.

“Slavă Domnului că astăzi se vor desecretiza protocoalele dintre SRI şi Parchet. Probabil că atunci vom vedea în amănunţime ce conţin aceste înţelegeri anormale care au permis Serviciilor de Informaţii să intre în zona de poliţie judiciară, o interferenţă care este specifică numai perioadei comuniste şi regimurilor comuniste, care, bineînţeles nu respectau independenţa Justiţiei. La noi s-a făcut foarte multă tevatură pe independenţa Justiţiei. Câtă vreme au funcţionat protocoalele, nimeni n-a spus un cuvinţel. Totul era perfect. Independenţa Justiţiei funcţiona. În momentul în care au intrat în discuţie cele trei Legi privind organizarea şi funcţionarea Justiţiei, legile 303, 304 şi 317, am văzut un cor întreg de critici care încercau să inducă ideea afectării independenţei Justiţiei şi afectării luptei împotriva corupţiei”, a completat Tăriceanu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?