spot_img
6.7 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSpecialTobă CONTRATACĂ

Tobă CONTRATACĂ

-

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Petre Tobă, afirmă, într-o postare pe Facebook, că a fost atacat permanent încă din primele zile ale mandatului, dar nu pentru ceea ce a făcut în plan profesional, „ci din alte considerente, de natură politică”, transmite Agerpres.

„Subliniez că nu am făcut politică și nu voi face nici în viitor, nu am urmărit ca funcția de ministru să devină o trambulină pentru a accede în viața politică, ci voi fi dedicat muncii profesionale, voi fi permanent în slujba țării și a cetățeanului, așa cum o fac de peste 26 de ani. (…) În această perioadă am rezistat tentației de a abandona, deoarece am avut permanent alături de mine sprijinul colegilor din Ministerul Afacerilor Interne din toate armele și de aceea, încă o dată, vă mulțumesc”, le-a transmis Tobă, joi seara, colegilor din minister.

- Advertisement -

El spune că se aștepta ca anul 2016, fiind electoral, să fie unul „de zbateri”.

„Ca om care a lucrat în acest sistem, știam la momentul învestirii că un an electoral înseamnă un an de zbateri. Istoria anilor electorali asta demonstrează — în anii 2009 și 2012, MAI a avut câte 5 miniștri. Cu toate acestea, mi-am asumat această provocare, iar prin ceea ce am făcut pentru instituție și, în special pentru cetățeni, eu cred că a meritat”, a mai scris Petre Tobă.

- Advertisement -

Acesta s-a arătat „onorat” că a condus Ministerul Afacerilor Interne.

„Când am preluat conducerea ministerului se înregistra un deficit de peste 11.000 de angajați. Am anticipat pierderile de personal și am luat toate măsurile pentru diminuarea acestora: treceri în corpul ofițerilor din cadrul agenților/ subofițerilor cu studii superioare, rechemarea în activitate a foștilor angajați, încadrare din sursă externă și suplimentarea cifrelor de școlarizare. După cum cunoașteți, în acest an a avut loc un proces accelerat de schimbare de generații, o întinerire rapidă a aparatului de lucru, cu plusurile și minusurile specifice. Cu toate eforturile depuse, până în august au fost înregistrate peste 7.000 de ieșiri din sistem și au fost încadrate 4.730 de posturi, deficitul fiind în prezent de peste aproximativ 16.000 de angajați. De aceea, am inițiat o a patra etapă de ocupare a posturilor vacante, prin concurs, cu recrutarea candidaților din sursă externă”, a adăugat ministrul.

El menționează și o serie de măsuri pe care le prezintă drept realizări ale MAI în acest an.

„Prin măsurile adoptate, acțiunile derulate în mediile cu risc infracțional, reacția rapidă la evenimente și suplimentarea dispozitivelor implicate în gestionarea evenimentelor și a adunărilor publice de amploare, în România s-a înregistrat cea mai mică valoare a infracționalității din ultimii 9 ani”, a punctat Petre Tobă.

Acesta a enumerat printre realizările MAI în 2016 buna desfășurare a alegerilor locale, creșterea nivelului de securitate la incendiu, îmbunătățirea semnificativă a dotării IGSU, creșterea eficienței acțiunilor desfășurate pentru combaterea migrației și a șederii ilegale pe teritoriul național.

„Am demarat și suntem în plină derulare a procesului de simplificare și debirocratizare a activității ministerului pentru a veni mult mai aproape de nevoile cetățenilor și de a asigura un serviciu public de calitate. Am acordat o atenție deosebită atragerii de fonduri nerambursabile, astfel, la nivelul structurilor ministerului și al entităților care beneficiază de fonduri gestionate de MAI, sunt în curs de implementare 89 de proiecte”, a subliniat ministrul demisionar.

Petre Tobă a mai menționat printre realizările MAI asigurarea condițiilor de lucru corespunzătoare pentru personalul ministerului, începerea reabilitării sediilor aflate în administrarea instituției și îmbunătățirea condițiilor materiale de detenție în concordanță cu standardele europene.

„Prin activitatea desfășurată în această perioadă, Ministerul Afacerilor Interne și-a adus o contribuție majoră la faptul că astăzi România este recunoscută ca un stat sigur, factor de stabilitate și securitate la nivel regional și nu numai. Dar cel mai important lucru este faptul că toate aceste realizări nu se regăsesc doar în analize și statistici, ci sunt percepute în mod direct de către cetățeni, cel mai important barometru de evaluare a activității unei instituții. Astfel, prin activitatea desfășurată, structurile MAI sunt între primele instituții în care cetățenii au încredere, în toate sondajele realizate la nivel național”, a mai spus Petre Tobă.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a anunțat joi că a decis să își prezinte demisia din funcție pentru a evita implicarea MAI într-un scandal public în prag de alegeri.

Anterior acestui anunț, șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Petre Tobă, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul foștilor șefi DIPI.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img