spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaTokes, atac la un primar

Tokes, atac la un primar

-

Laszlo Tokes a criticat luni, într-o conferinţă de presă susţinută în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), reacţia împăciuitoristă a UDMR faţă de conducerea Primăriei Oradea. Fără a-l numi explicit pe primarul Ilie Bolojan, Tokes a afirmat că acesta este „naţionalist” şi că a luat „toate drepturile” maghiarimii din Oradea, iar acum, după refacerea alianţei cu UDMR, „dă înapoi” doar o parte dintre aceste drepturi, scrie ebihoreanul.ro.

„Tactica naţionaliştilor este că îţi iau toate drepturile şi apoi îţi dau numai o parte din ele înapoi”, a spus Tokes, cu referire la problema statuii Regelui Ladislau, pe care PPMT o vrea în Piaţa Unirii, dar în legătură cu care UDMR ar accepta să fie amplasată şi în incinta Cetăţii, cu consolarea că, în schimb, alte denumiri maghiare, abolite în urmă cu câţiva ani, precum cea a fostului cimitir Olosig, rebotezat Parcul Mihai Viteazul, ar urma să fie reinstituite în forma lor iniţială.

- Advertisement -

„Statuia (n.r. – a Regelui Ladislau) a fost în centrul oraşului, Parcul Olosig a fost cimitirul Olosig. Ceea ce s-a luat de autoguvernarea (n.r. – administraţia locală) din Oradea acum sunt darnici să ne deie înapoi”, a spus Tokes, adăugând însă că „naţionaliştii nu pot să ne ducă în eroare cu aceste practici”, dar şi că „este nedemn ca un şef al UDMR (n.r. – Alexandru Kiss) să se laude cu asemenea lucruri”, adică să prezinte ca o realizare reatribuirea denumirilor maghiare doar pentru unele din locurile „românizate”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img