Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, luni, că Biroul permanent tărăgănează punerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a încetării mandatului deputatului Octavian Goga, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare şi cu interzicerea drepturilor civile, menţionând că Parlamentul a devenit “scut pentru persoanele condamnate”.

“De mai bine de patru luni Parlamentul a devenit scut pentru persoanele condamnate şi, deşi am cerut în repetate rânduri ca domnul preşedinte Dragnea şi Biroul permanent să ia act de decizia Înaltei Curţi, decizie cu privire la statutul pe care îl are deputatul Octavian Goga, o decizie definitivă şi irevocabilă din luna septembrie a anului trecut prin care deputatului Goga i s-au îngrădit drepturile civile şi, prin urmare, nu mai poate rămâne în funcţie pentru că a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare şi cu interzicerea drepturilor civile, constatăm că Parlamentul a devenit scut pentru persoanele condamnate penal”, a declarat Tomac, la Parlament.

El a spus că Octavian Goga, care a candidat pe listele PMP şi acum se află la PSD, a votat de peste 500 de ori în Parlament, deşi este condamnat.

“Este inadmisibil ca acest deputat, aflat în grupul PSD astăzi, să voteze şi în clipa în care a primit această decizie definitivă de peste 500 de ori în Parlamentul României, iar Biroul permanent să se prefacă că nu înţelege dimensiunea acestei ilegalităţi. A încălca o decizie a Justiţiei cu privire la condamnarea unui parlamentar este un abuz extrem de grav care va produce consecinţe penale. Colegii mei au cerut astăzi în Biroul permanent ca primul punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor să figureze acest lucru pe care grupul nostru l-a cerut şi anume să se ia act de încetarea mandatului deputatului penal Octavian Goga, condamnat. Observăm că Biroul permanent tărăgănează şi a pus pe ordinea de zi, dar la punctul 29, ştiind că cu mare dificultate trecem de 10-15 puncte pe ordinea de zi în dezbaterile generale”, a adăugat liderul PMP.

Tomac a arătat că Alexandru Teacă, cel care urmează pe listele parlamentare PMP, trebuie să preia acest mandat.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?