Mircea Băsescu rămâne în penitenciar, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins definitiv, miercuri, cererea de eliberare condiţionată formulată după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani de închisoare primită pentru trafic de influenţă. Instanţa a stabilit că Mircea Băsescu poate formula o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.

Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la decizia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu luată în urmă cu o lună de Judecătoria Medgidia.

Tribunalul Constanţa a judecat în 22 martie cererea lui Mircea Băsescu, dar a amânat pentru 29 martie pronunţarea deciziei.

Mircea Băsescu ceruse instanţei eliberarea condiţionată arătând că a îndeplinit toate condiţiile, atât fracţia obiectivă, numărul obligatoriu de zile care trebuia efectuat, cât şi criteriul subiectiv, precizând că a avut o conduită bună în detenţie şi a participatla activităţile organizate în penitenciar. El a invocat şi problemele de sănătate de care suferă, afirmând că are nevoie de o operaţie pe cord deschis pentru înlocuirea by-pass-urilor montate în urmă cu 15 ani. Mircea Băsescu a mai spus în faţa instanţei că a fost diagnosticat recent cu diabet şi că se confruntă cu o lipsă a medicamentelor necesare, făcând o cerere pentru a le achiziţiona, dar chiar şi aşa nu le primeşte întotdeauna.

Procurorul DNA a cerut în faţa instanţei admiterea contestaţiei, spunând că nu sunt îndeplinite criteriile subiective şi că Mircea Băsescu nu a dat suficiente dovezi de îndreptare.

Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă, astfel că Mircea Băsescu rămâne în continuare în penitenciar, putând formula o nouă cerere de eliberare condiţionată în iunie.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?