Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE, informează agenţiile de presă internaţionale.

Trump l-a primit pe Juncker la Casa Albă, iar după dialogul oficial a anunţat că relaţiile dintre Washington şi Bruxelles intră într-o fază nouă, transmite AFP. “A fost o zi foarte mare pentru comerţul liber şi echitabil, într-adevăr o zi foarte mare”, a adăugat el. “Începem negocierile chiar acum, dar ştim în bună măsură unde vrem să ajungem (…) tarife zero, bariere netarifare zero şi subvenţii zero pentru bunurile industriale non-auto”, citează Reuters.

Preşedintele Statelor Unite a mai spus că ţara sa va colabora cu Uniunea Europeană pentru “reducerea barierelor şi creşterea comerţului cu servicii, produse chimice şi farmaceutice, produse medicale, precum şi soia; soia este o mare problemă”.

Potrivit lui Trump, UE va achiziţiona mai mult gaz petrolier lichefiat din SUA.

La rândul său, Juncker a anunţat că a convenit cu Trump ca Uniunea Europeană şi Statele Unite să nu îşi impună reciproc noi tarife în timpul negocierilor.

Reuters reaminteşte că preşedintele american a ameninţat cu aplicarea unui tarif de 25% asupra importurilor de automobile; o astfel de măsură ar afecta atât producători europeni cum sunt BMW şi Volkswagen, cât şi firmele din domeniul auto din Japonia şi Coreea de Sud.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?