Acordul privind migraţia impus Mexicului sub ameninţarea introducerii de taxe vamale, intenţie anunţată de preşedintele Trump, reprezintă o victorie a strategiei “luării de ostatici” în defavoarea normelor internaţionale, a apreciat sâmbătă fostul director general al Organizaţiei Internaţionale a Comerţului (OMC) Pascal Lamy, transmite Reuters.

Donald Trump looks out at Lake Michigan during a visit to the Milwaukee County War Memorial Center in Milwaukee, Wisconsin. REUTERS/Eric Thayer

“Reacţia mea este că se pare că funcţionează luarea de ostatici. Aceasta este reacţia mea” a declarat pentru Reuters, într-un interviu telefonic, Pascal Lamy, care a apreciat că acţiunile preşedintelui Trump sunt contrare spiritului diplomaţiei internaţionale.”Dacă există norme de drept, este pentru că oamenii cred că aşa este mai bine decât legea junglei. Multora nu le place legea junglei deoarece unii sunt puternici, alţii slabi, şi nu vor ca cei puternici să-i asuprească mereu pe cei slabi”.

Vineri seara SUA şi Mexic au semnat un acord pentru a evita începerea unui război al taxelor. Mexicul a fost de acord să dezvolte un program de azil controversat şi să desfăşoare forţe de securitate, în special în sudul ţării, pentru a stăvili fluxul de migranţi ilegali dinspre America Centrală, care urmăresc să ajungă pe teritoriul SUA.

Concesiile au fost acordate de autorităţile mexicane în urma unor negocieri iniţiate după ce preşedintele Trump a anunţat că SUA vor aplica începând cu 10 iunie tarife vamale progresive pentru produsele mexicane, mergând de la 5% la 25% în perioada iunie-octombrie 2019, în cazul în care Mexicul nu adoptă măsuri eficiente de combatere a imigraţiei ilegale. Aproximativ 80% din exporturile Mexicului au ca destinaţie SUA.

Casa Albă nu a răspuns imediat solicitării de a face comentarii în legătură cu opinia exprimată de Pascal Lamy, care a criticat în trecut utilizarea taxelor vamale de către preşedintele
american.     

În acelaşi timp, Trump a acuzat OMC că nu a depus suficiente eforturi pentru a răspunde intereselor comerciale globale ale SUA, iar în august 2018 a încercat să retragă Statele Unite din organizaţie.

     Pieţele globale au fost perturbate în ultimele luni de utilizarea agresivă a tarifelor vamale de către administraţia Trump, politică menită să afirme puterea economică a SUA, stârnind îngrijorări în privinţa stabilităţii instituţiilor multilaterale dezvoltate după cel de-al doilea război mondial.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?