Juan Guaido, preşedintele Parlamentului venezuelean, controlat de opoziţie, s-au autoproclamat miercuri “preşedinte în exerciţiu” al ţării în faţa a mii de susţinători reuniţi la Caracas, iar imediat liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a anunţat că îl recunoaşte oficial ca preşedinte interimar al Venezuelei, relatează AFP, DPA şi Reuters.

Ciocniri s-au înregistrat miercuri între forţele de ordine şi partizani ai opoziţiei la Caracas, după o manifestaţie în care preşedintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar la Venezuelei, au informat corespondenţi ai agenţiei France Presse.

Violenţele s-au produs când zeci de opozanţi au blocat o arteră principală din cartierul Altamira, într-o suburbie selectă a capitalei Caracas. Membrii ai Gărzii Naţionale au încercat atunci să-i împrăştie făcând uz în special de gaze lacrimogene.

“Jur să îmi asum oficial competenţele executivului naţional ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei pentru a ajunge (…) la un guvern de tranziţie şi pentru a obţine alegeri libere”, a spus el Juan Guaido de la tribună.

Într-un comunicat, preşedintele american Donald Trump a transmis că îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar, amplificându-şi presiunea asupra preşedintelui Nicolas Maduro.

Trump a spus că se va folosi “de întreaga forţă economică şi diplomatică a Statelor Unite pentru a face presiune pentru restaurarea democraţiei în Venezuela” şi a încurajat alte guvern din Emisfera Vestică să îl recunoască de asemenea pe Guaido.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?