spot_img
6.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeTudose, replică pentru Dragnea: Să fie mai calm

Tudose, replică pentru Dragnea: Să fie mai calm

-

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri seara, că îi urează liderului PSD, Liviu Dragnea, ”să fie mai calm”, după ce a primit aceeaşi urare din partea acestuia, el afirmând că o discuţie de tip doctrinar în PSD este binevenită oricând.

”Eu am spus de la discursul de învestitură. Nu poţi să fii calm aici, calm în sensul de a nu-ţi păsa. Când vezi că lucrurile nu merg aşa cum ai dori şi cum s-ar putea, atunci te enervezi. Dar dacă e vorba despre o furie pozitivă, e în regulă. (Îi urez lui Liviu Dragnea – n.r.) să fie mai calm”, a declarat Mihai Tudose la România TV.

- Advertisement -

Totodată, el a catalogat relaţia sa cu Liviu Dragnea ca fiind una ”corectă, normală”.

”Suntem un guvern politic. Este normal să avem acest tip de dialog şi colaborare cu liderii coaliţiei, cu atât mai mult cu cât sunt şi preşedinţii celor două Camere, locul unde anumite proiecte ale guvernului îşi găsesc transpunerea în legi sau de unde ne vin anumite legi pe care noi trebuie să le transpunem. În primul rând trebuie să fie o relaţie instituţională foarte bună între guvern şi coaliţia care îl susţine”, a adăugat premierul.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img