spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăhighlightTurcescu: Firea a încheiat un contract cu Oltchim

Turcescu: Firea a încheiat un contract cu Oltchim

-

Robert Turcescu a prezentat, în cadrul unei dezbateri electorale la România TV, un contract în valoare de 100.000 de euro între Casa Media Press, companie ce a fost condusă de Gabriela Firea, şi combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea, candidata PSD replicând că acel contract a fost unul legal, înregistrat oficial, încheiat între doi agenţi economici, transmite news.ro.

Candidatul PMP la Primăria Generală, Robert Turcescu a prezentat textul unui contract încheiat în 12 decembrie între Casa Media Press, companie condusă la acea vreme de către Gabriela Firea, şi combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea, contract a cărui valoare se ridică la 100.000 de euro plus TVA.

- Advertisement -

Prin acel contract, compania condusă de Firea se obliga să conceapă, realizeze şi să producă ştiri, reportaje despre beneficiarul reprezentat de fostul şef al combinatului, Constantin Roibu. ”Câte salarii ar fi însemnat 100.000 de euro la Oltchim?”, s-a întrebat Turcescu.

Deşi nu a fost prezentă la dezbatere, Gabriela Firea a intervenit telefonic pentru a răspunde acuzaţiilor. ”Este o mostră pentru modul în care se face campanie. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu particip la dezbatere. Candidatul PMP vine cu aşa-zise dezvăluiri care de fapt sunt informaţii publice. Nu am înţeles care e dezvăluirea”, a spus candidata PSD la Primăria Capitalei.

- Advertisement -

Firea a precizat că a fost director general al firmei şi acţionar minoritar, iar toate contractele încheiate au fost înregistrate oficial. ”Domnule Turcescu, vă asigur şi pe dumneavoastră şi pe telespectatori că nu am luat în mână niciodată bani de la persoane fizice”, a spus social-democrata.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img