Jurnalistul Robert Turcescu pune niște întrebări pe blogul său privind cazul Microsoft și casarea acuzațiilor în privința turnătoriilor din dosarul Microsoft. În rechizitoriul prin care oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru Gabriel Sandu şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost trimişi în judecată, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat că se clasează cauza faţă de Dinu Pescariu, Dragoş Stan şi Claudiu Florică (foto), în cazul mai multor fapte de corupţie, pentru care aceştia au fost iniţial cercetaţi în dosarul “Microsoft”.Astfel, Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Dragoş Stan scapă de urmărirea penală pentru fapte de dare de mită şi cumpărare de influenţă.

CITIȚI ȘI: OMUL CHEIE DIN SPATELE TURNĂTORILOR DIN DOSARUL MICROSOFT ȘI CONEXIUNILE SALE

POSTAREA LUI ROBERT TURCESCU:

Sa stam strimb, dar sa judecam drept, propun. Si, mai ales, sa ne uitam putin pe comunicatul DNA din 26 septembrie 2014, primul comunicat al procurorilor anticoruptie prin care era informata opinia publica despre cazul Microsoft. Un pasaj din acel comunicat de anul trecut capata azi o relevanta aparte:

“Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.
Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”.

Prin urmare, in septembrie 2014, DNA ne informa ca dosarul Microsoft a pornit de la o actiune a Corpului de Control al Primului- Ministru si ca procurorii s-au sesizat din oficiu!

Facem un salt in zilele noastre si citim comunicatul de azi al DNA prin care sint trimisi in judecata Cocos, Sandu, Niro si Pinalti si vedem ca au disparut din rindul invinuitilor Florica si Pescariu. O multime de cunoscatori ai noului Cod Penal se grabesc sa ne anunte ca ar trebui sa nu ne mire, dindu-ne cu articolul 290 din CP peste ochi. Care articol zice la alineatul 3 asa:

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta“.

Dar noi, astia care mai avem un pic de memorie ne intoarcem la comunicatul DNA din septembrie anul trecut si intrebam: pai, nu era, mai, nene, sesizarea facuta de Corpul de Control al lui Ponta?! Pai n-ati zis voi, procurorii de la DNA, ca v-ati sesizat din oficiu?! Pai, in conditiile acestea, cum e treaba cu mituitorul Florica ramas nepedepsit? Cind a denuntat Florica fapta: inainte sa se autosesizeze procurorii DNA care fusesera la rindul lor sesizati de Corpul de Control?! Si, in definitiv, ce-a fost mai intii: Florica sau controlul?

P.S. pentru procurori: va rog doar sa nu ne luati de prosti! Si va mai rog, in alta ordine de idei, sa rezolvati cazul Volintiru- nevasta notar- Ciurel- CEO Oltenia.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?