Turcia amenință acordul asupra migranților încheiat în acest an cu Uniunea Europeană, dând un ultimatum blocului de 28 de membri să acorde scutire de vize pentru cetățenii turci până în octombrie, relatează DPA și Reuters conform Agerpres.

“Dacă nu se ajunge la o liberalizare a vizelor, vom fi obligați să ne distanțăm de acordul asupra returnării migranților din 18 martie”, a declarat ministrul de externe Mevlut Cavusoglu ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, în remarci publicate luni.

El a adăugat că guvernul turc așteaptă o dată precisă a liberalizării vizelor.

Acces fără vize în UE — recompensa principală pentru colaborarea Ankarei în oprirea fluxului de migranți în Europa — a făcut obiectul unor întârzieri din cauza unei dispute asupra legislației antiteroriste turce și reprimării lansate de Ankara după puciul eșuat, printre criteriile neîndeplinite pentru ridicarea vizelor, amintește Reuters.

UE a ajuns la un acord amplu cu Turcia în martie vizând oprirea fluxului de migranți și a solicitanților de azil care încearcă să ajungă în bloc. În schimb, blocul a fost de acord să plătească pentru proiecte pentru refugiați în Turcia și a oferit perspectiva de a călători fără vize pentru cetățenii turci care vizitează UE, printre alte beneficii.

Obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE urma inițial să fie ridicată în iulie.

Acordul asupra migrației funcționează deoarece Turcia a luat “măsuri foarte serioase”, inclusiv acțiuni împotriva traficanților de persoane, a declarat Cavusoglu ziarului german.

“Dar toate acestea depind de ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii noștri, iar acesta este un articol în acordul din 18 martie”, a subliniat ministrul.

Potrivit lui Cavusoglu, comentariile sale nu înseamnă o amenințare, notează DPA.

Comisarul european Guenther Oettinger a declarat recent că nu vede ca UE să acorde scutire de vize turcilor în acest an din cauza
reprimării Ankarei după lovitura de stat militară eșuată de la mijlocul lunii iulie, amintește Reuters.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?