Grupul auto Volkswagen AG se pregăteşte să realizeze o investiţie majoră în Turcia, ca parte a planului de extindere în Europa de Est, printre posibilele locuri anunţate anterior numărându-se România, Bulgaria şi Turcia, informează publicaţia Daily Sabah.

Pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022.

La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, care în prezent sunt fabricate la Kvasiny (Cehia).

Şi publicaţia germană AutomobilWoche anunţa că experienţa Turciei în domeniul producţiei auto a jucat un rol în decizia Volkswagen.

Decizia Volkswagen vine în urma normalizării relaţiilor dintre Turcia şi Germania, se arată în articolul apărut în Daily Sabah.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?