Elena Udrea a declarat joi seară la Antena 3 că în urmă cu 4 ani, a depus la DNA un denunţ împotriva Laurei Codruţa Kovesi în care a relatat faptul că fosta şefă a Direcţiei a primit cadouri de la politicieni şi de la oameni de afaceri, dar şi de la ea. Fostul ministru a precizat că denunţul a fost clasat după trei zile.

„Fix acum 4 ani, pe 30 ianuarie, am depus un denunţ oficial împotriva lui Kovesi la DNA, pentru că nu aveam unde în altă parte, chiar la Kovesi în curte în care am descris nu doar faptele de abuzuri pe care le făcea, dar şi pe cele de corupţie. Ea spunea că nu se întâlneşte cu politicieni. (…) S-a dovedit nu numai că se întâlnea cu politicieni, ci primea cadouri de la politicieni şi de la afacerişti. Pe care ulterior îi acuză de fapte de corupţie fix când era în relaţii cu ei. (…) Am descris în denunţul care a fost închis de doamna procuror Moraru în 3 zile. Am făcut referire la cadourile pe care ştiu că le primea. (…) A primit cadouri de la mine, de la familia mea, cadouri pe care eu le-am cumpărat”, a declarat Elena Udrea, la Antena3.

Potrivit fostului ministru, cadourile pe care le-a oferit Laurei Codruţa Kovesi erau „de tip bijuterii, genţi, pe care le primesc femeile de obicei”, iar cel care i le ducea era soţul ei de la acel moment, Dorin Cocoş.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?