Elena Udrea a dezvăluit duminică, în cadrul emisiunii ”Controverse” la postul B1, că fostul director al SRI; Geore Maior ar fi vrut să candideze la alegerile prezidențiale din 2014, însă nu a făcut acest lucru pentru că nu a avut curaj să-i spună fostului președinte Traian Băsescu.

“Domnul Maior a vrut să candideze la prezidenţiale. Personal, l-aş fi susţinut din partea PMP. Dar dânsul nu a avut curaj să-i spună domnului prreşedinte Traian Băsescu intenţia de a candida. Era normal să îi spună, fusese numit de acesta în fruntea SRI, nu a avut curaj să îi spună preşedintelui că vrea să candideze. (…) Din punctul meu de vedere, când nu aveam o soluţie de candidat din partea PMP, eu aş fi agreat să-l susţinem pe Maior pentru că, în opinia mea, greşită zic eu acum, fusese om politic”, a declarat Elena Udrea.

“Opinia tranşantă a preşedintelui a fost mereu că cei care au condus serviciile de informaţii interne nu au ce căuta în politică. Deţin prea multe informaţii despre adversarii lor politici încât jocul să fie corect. De aceea, nu a agreat nici să-l numească prim-ministru, ceea ce l-a supărat la vremea respectivă pe domnul Maior şi probabil că şi dacă i-ar fi spus Maior de intenţia de a candida, probabil Traian Băsescu nu ar fi fost de acord”, a mai spus Elena Udrea.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?