spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieComertUE a ajuns la un tratat de comerț liber cu Argentina, Brazilia,...

UE a ajuns la un tratat de comerț liber cu Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay

-

Uniunea Europeană şi blocul Mercosur au ajuns vineri, la Bruxelles, la o înţelegere privind un tratat de comerţ liber după 20 de ani de negocieri, o realizare care va crea una din cele mai extinse zone de comerţ liber de pe mapamond, informează agenţiile de presă internaţionale.

Acordul este un semnal în favoarea deschiderii pieţelor într-un moment de creştere a protecţionismului pe plan mondial. În timp ce liderii celor mai importante economii se află la Osaka pentru a participa la summitul G20, comisarul european Cecilia Malmstrom a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că acordul trimite „un mesaj puternic şi clar” în favoarea comerţului liber.

- Advertisement -

Uniunea Europeană şi blocul format din Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay (din care Venezuela a fost suspendată în 2016) au lansat negocierile în urmă cu exact 20 de ani.

Discuţiile au fost reluate după o pauză de 12 ani, în 2016, după sosirea la Casa Albă a preşedintelui Trump, care a determinat Uniunea Europeană să îngheţe discuţiile cu Statele Unite şi să caute alţi aliaţi comerciali globali.

- Advertisement -

După implementarea sa, acordul va îndepărta barierele comerciale şi va stimula exporturile, creând o piaţă de aproximativ 800 de milioane de persoane.

Acordul se confruntă încă cu provocări înainte de a putea intra în vigoare. Franţa şi alte ţări din UE se tem de impactul creşterii importurilor de carne de vită, în timp ce grupurile de protecţie a mediului, cu impact sporit în noul Parlament European, susţin că acordul ar putea exacerba defrişările.

Părţile au declarat că se angajează să pună în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice, iar un capitol al tratatului este consacrat dezvoltării durabile.

Acordul va elimina taxele vamale sud-americane încă foarte ridicate în anumite sectoare industriale cheie: 35% în domeniile confecţiilor şi a automobilelor – care reprezintă centrul acordului – sau 18% în domeniul chimic şi 14% în industria farmaceutică. În agricultură, aceste taxe rămân importante în domeniul băuturilor spirtoase (până la 35%), a produselor lactate (28%), a vinului (27%) sau a ciocolatei (20%).

Pentru a-şi proteja piaţa internă, UE a instituit cote de import, astfel încât produsele din statele Mercosur să fie taxate începând cu un anumit prag: 99.000 de tone de carne de vită/an, 100.000 de tone carne de pasăre/an, 180.000 de tone/an pentru zahăr.

Aceste concesii sunt limitate, dar ele se adaugă altor cote oferite recent Canadei şi Japoniei, cu care UE a încheiat acorduri comerciale importante, şi care i-au îngrijorat pe agricultorii europeni. Comisia a prevăzut pentru aceştia un ajutor financiar ce ar putea să ajungă la un miliard de euro în cazul unor perturbări ale pieţei.

„Acesta va fi unul din acordurile de liber schimb cele mai importante din toate timpurile şi va aduce beneficii enorme economiei noastre”, a declarat preşedintele brazilian Jair Bolsonaro într-o postare pe Twitter.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img